Poate fi lovitura iernii în Liga 1. Se negociază transferul lui Hervin Ongenda!

Catalin Anghel

Ongenda e liber de contract, iar patronul clubului a luat deja legătura cu el!

Hervin Ongenda a rămas liber de contract după despărțirea de ciprioții de la Apollon Limassol. Mijlocașul în vârstă de 27 de ani ar putea reveni în Liga 1, unde mai multe echipe ar fi interesate de el. Prioritate are fostul său club, FC Botoșani, acolo unde are o relație specială cu patronul.

Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a transmis că este interesat de serviciile lui Hervin, dar nu știe ce alte oferte va mai avea mijlocașul: „Mă interesează foarte mult Ongenda. Deocamdată se află la Paris, dar nu este hotărât dacă va pleca la o nouă echipă acum. Nu este, însă, exclus să revină în România”, a spus Valeriu Iftime, potrivit Playsport.

Ongenda, soluție și pentru FCU Craiova!

Adrian Mititelu este un fan al fotbaliștilor cu o tehnică foarte bună. FCU Craiova are nevoie de jucători valoroși, pentru că șefii clubului vor în play-off sau măcar pe loc de baraj pentru cupele europene. Ongenda este liber de contract, lucru ce poate fi un plus în perspectiva lui Mititelu. Acesta nu vrea să mai investească prea mult până în vară.

Un milion de euro este cota lui Ongenda, potrivit Transfermarkt.com. 200.000 de euro a încasat FC Botoșani din partea celor de la Apollon, pentru transferul mijlocașului.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.