Universitatea Craiova pare de neoprit pe piața transferurilor. Mihai Rotaru continuă mutările de titlu în Bănie!
Mihai Rotaru a anunțat, la scurt timp după meciul cu U Cluj, faptul că urmează să mai facă un transfer. Patronul trupei din Bănie nu a vrut să spună pe ce poziție urmează să aducă întăriri. Ulterior, a lăsat de înțeles că ar fi vorba despre un nou atacant, la cererea lui Mirel Rădoi. Universitatea Craiova are nevoie de o ofensivă puternică, pentru a face față în cele 3 competiții în care alb-albaștrii au obiective clare.
Mirel Rădoi trebuie să câștige titlul în acest sezon. Altfel, chiar antrenorul a anunțat că își va da demisia. Mai mult decât atât, până să ajungă campion, tehnicianul trebuie să îi califice pe olteni în grupele Conference League. În turul de la Sarajevo, craiovenii au pierdut, scor 2-1. În retur, Universitatea se vede obligată să întoarcă rezultatul, cu sprijinul fanilor, pe stadionul „Ion Oblemenco”.
Transferuri de peste 3.500.000 de euro la Universitatea Craiova!
Mihai Rotaru a făcut nu mai puțin de 12 transferuri în această vară. Pentru unii jucători a plătit sume importante. Pe alții i-a adus liberi de contract. Totuși, în total, investițiile de la Universitatea Craiova au fost de 3.500.000 de euro, doar pentru achiziții, în câteva luni.
- Steven Nsimba – De la FC Aubagne, liber
- Darius Fălcușan – 300.000 de euro, de la Empoli U23
- Assad Al-Hamlawy – un milion de euro de la Slask Wroclaw
- Luca Băsceanu – un milion de euro de la Farul
- Oleksandr Romanchuk – 750.000 de euro de la Kryvbas
- Mihnea Rădulescu – 400.000 de euro de la Petrolul
- Nikola Stevanovic – 100.000 de euro de la Oțelul
- David Maftei – 75.000 de euro de la Steaua
- Alexandru Crețu – De la Al-Wehda, liber
- Samuel Teles – De la Oțelul, liber
- Tudor Băluță – De la Slask Wroclaw, liber
- Pavlo Isenko – De la Vorskla Poltava, 350.000 de euro, conform Transfermarkt.
