FCU Craiova vrea să promoveze, iar pentru acest lucru, Adrian Mititelu va face noi transferuri pentru lotul lui Mariu Croitoru!
FCU Craiova își întărește echipa cu transferuri noi, oferind astfel sprijin esențial antrenorului Marius Croitoru. Dorința clubului de a promova în Liga 1 este evidentă, iar pentru a atinge acest obiectiv, Adrian Mititelu, patronul echipei, va aduce întăriri semnificative, după cum a lăsat să se înțeleagă Marius Croitoru.
Transferuri noi la FCU Craiova. Marius Croitoru primește întăriri!
„Nu, nu cred că vom mai pierde jucători. Există posibilitatea să mai vină. Dar de pierdut, nu. Vorbim de pierderea jucătorilor abia în iarnă. Dar, raportat la obiectivul trasat, sunt convins că nu vor mai pleca jucători. În primul rând, trebuie să ne atingem obiectivul, apoi, sigur că domnul Mititelu va lua în calcul toate oferte”, a spus Croitoru.
Șefii de la FCSB au pus ochii pe un fotbalist de la FCU Craiova!
Adrian Mititelu, patronul echipei FCU Craiova, a subliniat că obiectivul principal este revenirea cât mai rapidă în Superliga României. Cu toate acestea, fanii par nemulțumiți de performanțele echipei preluate de Marius Croitoru în această vară.
FCU Craiova a trecut peste momentul retrogradări
La începutul campionatului, omul de afaceri a făcut o declarație îndrăzneață, subliniind că FCU Craiova nu doar că vizează revenirea în prima divizie, dar își propune să câștige Liga 2. Totuși, suporterii au criticat echipa chiar și după victoria din etapa a 3-a, cu 2-1 împotriva CSC Dumbrăvița.
Conducerea de la FCU Craiova a trecut peste momentul retrogradării, iar Adrian Mititelu a vorbit cu încredere și optimism despre viitor. Deși bugetul pentru acest sezon de Liga 2, care abia a început, este generos, patronul oltenilor nu este mulțumit de criticile venite din partea suporterilor echipei sale. Mititelu își dorește mai multă susținere din partea fanilor.
