S-a aflat: patru super-transferuri ratate de Universitatea!

Ce echipă puteam s-avem, clar ne făcea să bem! Șampanie, din trofeul suprem românesc.

Gigi Becali a fost foarte aproape sa ramana fara Man! Alti trei jucatori puteau deveni mari in Banie: “Au fost multe negocieri”, e mărturia lui Silviu Bogdan. Fostul manager al Centrului de copii și juniori al clubului Universitatea Craiova a dat cărțile pe față în cadrul unei emisiuni la postul local Oltenia TV.  

Dennis Man de la FCSB, Adrian Petre – la Esbjerg în Danemarca, Tudor Băluță din Premier League și Radu Drăgușin ajuns la Juventus Torino puteau fi, toți patru, jucătorii la Universitatea Craiova, potrivit mărturisirii lui Silviu Bogdan, conducător al Centrului de Copii și juniori al  clubului oltean.

Silviu Bogdan a spus: „I-am avut în mână pe Dennis Man și Adrian Petre, când erau la Arad la juniori. Au venit chiar și pentru niște probe la Craiova. A fost situația lui Tudor Băluță, pentru că au fost rapoarte pro și contra din partea antrenorilor, însa marele meu regret este că nu am putut să-l aduc pe juniorul Radu Drăgusin, cel care este acum la Juventus. Fotbaliști ca el mai rar. Deja am înțeles că se pregătește cu prima echipa, el este nascut în 2002. Au fost multe negocieri, dar din păcate nu s-a realizat”.

Intra in grup! Ne dublam castigul in 3minute! – https://bit.ly/2NKuqFj

In 3minute poti sa citesti si: Genoiu: „Am avut o discuție și cu Victor Pițurcă”

Piturca mai trimite un fotbalist sub tricolor!

Share!

Summary
S-a aflat: patru super-transferuri ratate de Universitatea!
Article Name
S-a aflat: patru super-transferuri ratate de Universitatea!
Description
Ce echipă puteam s-avem, clar ne făcea să bem! Șampanie, din trofeul suprem românesc.
Author
Publisher Name
3minute.net
Publisher Logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *