Mititelu l-a dat afară și și-a ridicat preparatorul fizic la rang de principal: „A vrut să fie un fel de Pițurcă la club”
Orgoliul începe să fie, din nou, principalul dușman al lui Adrian Mititelu. Finanțatorul FCU Craiova l-a demis pe Eugen Trică după ce acesta a promovat echipa în Liga 2. Pe bancă a fost pus Nicolo Napoli, dar nici italianul nu l-a încântat pe patronul alb-albaștrilor, iar preparatorul fizic, Dan Vasilică, a fost ridicat la rang de principal după ce oltenii zdrobeau Rapidul la Severin. De atunci, jocul craiovenilor a început să sufere, iar rezultatele nu au mai fost la fel de bune.
Neînvinși în Liga 2, dar cu 4 remize consecutive în ultimele 5 etape, elevii lui Vasilică au suferit o înfrângere pe un alt front. Trupa din Bănie a fost eliminată din Cupa României de ASU Poli Timișoara, formație ce le suflă în ceafă în clasamentul diviziei secunde. Fostul antrenor de la FCU Craiova, Eugen Trică, a reușit să-și conducă noua echipă în optimile Cupei. Turris a învins Sepsi, scor 1-0. Stilul împrumutat de la Pițurcă a dat roade și la turnu Măgurele.
Înainte să ajungă la închisoare, Mititelu a explicat de ce l-a dat afară pe Eugen Trică: „Trică nici măcar nu a început campionatul, relațiile erau reci încă din Liga 3. Datorită pandemiei a ajuns să meargă până aproape de începerea Ligii 2. Existau disensiuni mari vizavi de programul echipei. A vrut un program al echipei total diferit de ceea ce vedeam eu. A schimbat programul general al echipei. A vrut să fie un fel de Pițurcă la club și nu mai accept antrenorii gen Pițurcă. A dat niște declarații frumoase de suporteri, că sunt cei mai frumoși, dar asta nu e suficient pentru a rămâne antrenor. Lui Eugen Trică i-am oferit tot ce a dorit el, nu l-am supărat cu nimic, dar a încălcat niște reguli care nu au legătură cu organizarea profesionistă”, a spus Mititelu potrivit gsp.ro.
Când stătea pe banca celor de la FCU Craiova,Trică și-a reamintit de tehnicienii care i-au marcat cariera, iar Victor Pițurcă se număra printre ei: „Ca antrenor pot să zic că am învățat enorm de la José Ramón Alexanko. Un om de o eleganță extraordinară care știa cum să te capaciteze la maxim. Avea un CV impresionant ca jucător și îți impunea respect prin cunoștințele sale și felul cum ni se adresa. Am preluat multe din stilul lui și în felul în care antrenez. Un alt antrenor care și-a pus amprenta asupra mea este Victor Pițurcă. El mi-a transmis cât de importantă este disciplina și asta încerc și eu acum cu elevii mei”, a spus Eugen Trică, într-un interviu pentru echipedetraditie.ro.
Piticul Atomic, un tată fericit! Dar blocat în Arabia!
Omul lui Rotaru a eliminat FCU Craiova din Cupa României!