Întâi Trofeul Carpati, apoi Mondialul! Ce le-a promis Cristina Neagu suporterilor olteni!

Cosmin Cojocareanu
2 Min Read

Națioala de handbal a României a început antrenamentele înainte de Trofeul Carpati, care va debuta vineri la Craiova.

Selecționerul Martin Ambros și două dintre jucătoare, Cristina Neagu și Crina Pintea, au vorbit astăzi într-o conferință de presă despre perioada de pregătire, meciurile de la Trofeul Carpați, dar mai ales despre Campionatul Mondial din Germania. „Am început antrenamentele de ieri. Mai avem antrenamente azi și mâine, apoi meciurile de la Trofeul Carpați. După această competiție, vom merge la București, unde vom mai avea două zile de antrenamente până la plecarea în Germania la Campionatul Mondial.”, a spus selecționerul Martin Ambros.

La rândul ei, Cristina Neagu le-a făcut o promisiune tuturor fanilor naționalei:  „ Avem șanse foarte mari să obținem un loc bun în grupă. Ce pot eu să promit suporterilor care ne urmăresc este faptul că echipa națională va da sută la sută în fiecare meci la Campionatul Mondial. Acum lucrăm la omogenizarea relațiilor de joc, pentru că în cursul anului trecut și anul acesta au fost mai multe jucătoare la națională.”.

Trofeul Carpati, pregatirea finală înainte de Mondial

Forma bună pe care Crina Pintea a aratat-o la echipa sa de club, Issy Paris, nu a fost trecută cu vederea. Pivotul a fost convocat și își dorește să obțină rezultate bune și cu naționala. „Eu am un moral bun, dar nu știu cât de mult mă ajută la națională acest lucru. Atmosfera este una bună la lotul național, sper să facem lucruri cât mai frumoase împreună”, a spus Pintea la conferința de presă.

FRH a pus deja în vânzare bilete la Trofeul Carpati. Ele se pot procura de la partenerii Eventim, dar si online. Biletele se vând pe o zi (două meciuri), la 30 de lei (categoria I) și 20 de lei (categoria a II-a) sau abonament pe tot turneul, care costă 75 lei (categoria I) și 50 lei (categoria a II-a).

Sursa foto: prosport.ro

Citeste si: Eroinele de la Debrecen revin in Polivalenta!

Share This Article
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.