fbpx

Tu cum treci peste o despărțire? Cu vederea sau cu mașina?

Eu aș trece cu mașina, mai ales dacă m-ar minți. Acum ceva timp, aș fi trecut cu vederea peste despartire, însă cu cât înaintezi în vârstă devii mult mai matur și începi să gândești corect. Sau cel puțin așa crezi.

Relațiile din ziua de azi nu mai durează pentru că nu ne acceptăm defectele. Pentru că nu realizăm cât de important e să-l acceptăm pe cel de lângă noi exact așa cum e, să nu încercăm să-l schimbăm. Să nu avem pretenții foarte mari, să nu-i scoatem în evidență greșelile, să nu-i scoatem ochii cu defectele pe care le are.

O relație nu durează pentru că femeia vrea să fie întotdeauna mai sus, iar bărbatul niciodată mai jos. Adică, nu există egalitate între ei. De fiecare dată, unul are impresia că oferă prea mult și nu primește nimic în schimb. Așteptările dezamăgesc, așa că e mai bine să nu le ai. O relație nu durează pentru că încercăm să ne furăm libertatea- de a vorbi, de a ieși cu prietenii. Avem impresia că acea persoană ne aparține. Suntem posesivi, poate geloși și așa se ajunge la despartire. O relație se termină când începi să ascunzi lucruri, când nu mai comunicați, când fiecare face ce vrea, când vrea. Se termină când ai impresia că tu ești mai presus decât cel de lângă. Într-un cuplu e nevoie de echilibru.

 

Cum poți să-l uiți pe cel pe care-l iubești după despartire?

 

Simplu. Ca o femeie matură ce ești, nu-i dai block pe facebook sau pe instagram. Îi dai foc la casă, la mașină, tipei ăleia cu care te-a înșelat luna trecută. Sau și mai simplu. Că tot vine Crăciunul îi desenezi un brăduleț pe capota mașinii…cu cheia, bineînteles. Asta ca să nu te uite niciodată.

Glumeam, nu poți să-l uiți pe cel pe care l-ai iubit. Chiar dacă nu vei mai fi îndrăgostită de el, tot îl vei iubi. La puțin timp după despartire, vor fi zile când te vei trezi și vei observa că partea stângă a patului e goală, că acolo obișnuia să doarmă cineva. Când întâmplător vei da peste el pe stradă și vei rămâne doar cu un gol în piept. Ce vei simți atunci? Îți spun eu. Singurătate.

 

Cel mai bun mod de a trece peste o relație nu e o altă relație pansament. Ieși cu prietenii, cunoaște lume nouă, distrează-te și uită. Poate că timpul va trece mai greu, poate că te vei schimba, însă mereu e loc de ceva nou. Când te vei simți pregătită de o relație nouă, să nu eziți. Încearcă. Va merita, îți zic eu.

 

Și apropo, să nu pierzi prezentul tot comparându-l cu trecutul.

Cristina Cruceru

 

Tu decizi! Voteaza cea mai frumoasa studenta din Craiova! 


Share and Enjoy !

0Shares
0 0

Cosmin Cojocareanu

Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0Shares
0