11.7 C
Craiova
vineri, aprilie 19, 2024

Tu știi cum e să fii străin printre străini?

Dacă ești român plecat din țară, sigur știi. Sigur știi și traiul de afară, că nu de bine ce e în România ai plecat. Chiar dacă în străinătate câștigi mai mulți bani, recunoaște că nicăieri nu-i ca acasă.

Uneori zici că nu mai pleci, că rămâi în țară chiar dacă salariul de aici îți ajunge să trăiești de pe o zi pe alta. Pleci, nu pentru că vrei, ci pentru că trebuie. Trebuie să-ți faci o casă, să-ți întreții copiii la facultate, să-ți iei și tu o mașină, să trăiești bine. Odată plecați, românii mai vin acasă doar perioade scurte, cine știe la cât timp. Poate ar vrea să vină mai des, însă sărăcia din țară îi împiedică.

Doru-i călător printre străini. De la vatra satului la capătul pământului

Anii trec în străinătate, la fel și tinerețea pe care n-o mai întorci nici cu toți banii din lume. Toți avem rude plecate. Majoritatea copiilor au părinții plecați în străinătate. Se gândesc că afară se fac bani într-un timp mult mai scurt. Degeaba ai de toate acolo, dacă nu-i ai pe cei dragi aproape. Suferi că ești departe de familie, n-ai nicio bucurie, n-ai cu cine să-ți împarți gândurile.

Străinătatea-i grea. Muncești pentru altii să faci bani, ești văzut prost și suferi că nu ești acasă. Munca-i grea acolo, pleci bolnav, vii și mai bolnav. De atâția ani de când tot alergi după niște amărâți de bani, te saturi. Dacă ai bani, e bine așa, dacă n-ai, nu-i vina ta. Gândește-te doar la copilul tău care te așteaptă acasă. Gândește-te doar cum e să fii sluga altora.

N-ai de gând să îmbătrânești pentru niște bani, niște amărâte de hârtii, până la urmă. Plângi și ziua, plângi și noaptea. Un gând te ține tare, familia care te așteaptă acasă, pentru care te sacrifici, sa le fie lor bine, chiar dacă ție ți-e greu printre străini.

Întoarce-te la tine în țară pentru că nicăieri nu-i ca acasă!

 

Citește și 

Related Articles

Accesează-ne și aici!

Latest Articles