Un vechi proverb românesc zice că “La boii săraci, cânii latră, apa trece și nu haina îl face pe om”. Nu se înțeleg prea multe din fraza precedentă, dar ea măcar nu e departamentul de relații publice al U Craiova 1948 SA. Curiozitatea m-a îndemnat să urmăresc interviurile realizate de Daniel Burchel, înaintea plecării spre Turnu Măgurele și sintetizate într-un clip de aproximativ opt minute, căruia îi lipsește doar coloana sonoră din Benny Hill, probabil din rațiuni de drepturi de autor – deși ăsta nu-i un lucru care să-l constrângă pe proprietarul echipei cu ceva -. Interviul a fost publicat pe pagina de Facebook ‘FC Universitatea Craiova 1948’, iar titlul e fix ăsta: Interviuri înainte plecării spre Turnul Magurele. Acum, ar fi multe de zis, dar probabil că d-aia Adrian Mititelu n-a mai înregistrat societatea comercială cu numele de Universitatea. Putea să-i spună, de exemplu, Repetenții Craiova 1948 SA sau Universitatea Spiru Haret 1948 SA. Ar putea chiar să meargă mai departe și să pună bazele unei universități private “Universitatea 1948”, ca un profesor deja are.
În timp ce echipa era probabil rătăcită pe undeva prin România căutând orașul Turnul, domnul intervievator Daniel Burchel îi întâmpină pe toți cei patru intervievați cu o introducere care pare STAS: “Înainte de plecarea meciului la Turnul Măgurele”. Le zice pe gură, dar sunt sigur că în capul dânsului era “l-a Turnul Măgurele”. Prima dată am crezut că l-au năpădit emoțiile, dar a făcut-o în toate cele patru cazuri. Opriți plecarea meciului, vreau să cobor, că Turnul e departe și-s flămând de mor.
În fiecare caz din cele patru, vă sfătuim să nu încercați să vă hidratați după terminarea expozițiunii fiindcă există riscul să reumpleți paharul pe cale nazală. Finalul expozițiunii domnului interogator a fost urmat de întrebări terne, repetate tuturor ‘invitaților de platou’. Primele două întrebări adresate lui Mihai Dina au fost “Cum vezi meciul de mâine”. Probabil i-a filat o lampă la microfon și a vrut să fie sigur că are răspunsul pe casetă. Până a ajuns la Mădălin Ciucă, al patrulea din patru intervievați, eroul nostru a avut timp să vină cu ceva care să arate că acolo chiar e universitate, nu glumă: “Ești ultimul, dar nu cel din urmă”. Un lucru ciudat care sfidează logica și care arată evoluția metapsihică a domnului Daniel Burchel pe parcursul celor opt minute. Mădălin Ciucă a fost “ultimul, dar nu și cel din urmă”, în vreme ce Florin Costea a fost doar “Primul invitat”. Corect era: “Primul, dar nu și cel dintâi”.
CraiOlteanul