Felix Cristian Bîscă, zis Bimby, de 27 de ani din Craiova a fost înjunghiat mortal în noaptea de 2 spre 3 septembrie 2017 cu un cuțit tip baionetă. Criminalul a fost trimis în judecată și a primit 12 ani cu executare.
Craioveanul Florentin Popa ,31 de ani, cel care l-a ucis pe Felix Cristian Bîscă cu un cuțit tip baionetă, în fața magazinului „La Robert”, din cartierul Brazda lui , a fost condamnat la 12 ani cu executare pentru omor. Autorul a recunoscut că s-a certat de două ori în noaptea respectivă cu victima. Florentin Popa a recunoscut în fața judecătorilor și a fost condamnat la 12 ani de închisoare cu executare. Însă, decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.
A plătit cu viața să-și apere prietenul
Apropiaţii lui Felix Bîscă, zis „Bimby“ au precizat că acesta a plătit cu viaţa pentru că a încercat să îşi apere un prieten. Anchetatorii au stabilit că autorul, Florentin Popa, a folosit o baionetă cu lungimea lamei de 31 de centimetri, pe care a mers şi a luat-o de acasă, după ce s-a certat cu Bimby. Victima şi autorul se cunoşteau de mai multă vreme, locuind în acelaşi cartier, şi se întâlneau frecvent în zona în care s-a comis fapta, respectiv la magazinul non-stop situat lângă staţia de autobuz de la Complexul Baba Novac, din cartierul Brazda lui Novac.
Inculpatul a reușit să înjunghie victima în zona precordială, peste umărul unui martor, cu un cuțit tip baionetă a cărui lamă era de 31 de centimetri. Victima s-a prăbușit la sol, decedând la scurt timp. Popa, însoţit de doi amici, „a plecat acasă şi s-a înarmat cu un cuţit tip baionetă, cu lungimea totală de 42 cm, lama având o lungime de 31 cm şi o lăţime maximă de 3 cm. Cei trei au revenit apoi la magazinul non-stop unde se afla încă victima cu ceilalţi amici ai lor şi, la scurt timp între victimă şi inculpat s-a reaprins conflictul, mai cu seamă datorită faptului că victima observase că inculpatul purta pe sub haine, în teacă, baioneta. Conflictul verbal a degenerat, în ciuda faptului că martorii prezenţi au încercat să-l aplaneze, astfel că inculpatul Popa Florentin a reuşit să scoată cuţitul tip baionetă din teacă şi să înjunghie victima în zona precordială, deşi între cei doi se afla interpus un tânăr. Ca urmare a loviturii aplicate, victima s-a prăbuşit la sol, decedând la scurt timp, astfel că, la sosirea ambulanţei, echipajul medical a constatat decesul”, au reţinut procurorii în rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a tânărului.
Joi, 15 martie, procurorii de la Tribunalul Dolj au semnat sentința. Florentin Popa a recunoscut fapta și a cerut să beneficieze de reducerea pedepsei, astfel că a fost condamnat la 12 de închisoare cu executare. Judecătorii craioveni au mai stabilit că inculpatul trebuie să plătească 18.500 lei daune materiale şi 100.000 euro daune morale, mamei tânărului ucis. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.