Universitatea Craiova îi dă speranțe mari unui fost antrenor al alb-albaștrilor: „O să vedeți. Cred mult în Craiova”
Universitatea Craiova a pierdut meciul tur cu Maribor, 0-2, din turul doi preliminar al Conference League, astfel că returul de joi, 1 august, programat în Bănie, se anunță extrem de dificil pentru olteni.
Un fost antrenor de la Craiova știe cine va face legea pe teren cu Maribor
Gabi Balint (61 de ani) are mare încredere că Universitatea Craiova se va califica. Optimismul fostului antrenor se bazează în principal pe forma actuală a lui Alexandru Mitriță (29 de ani).
Adrian Mititelu a început să viseze frumos: „Vă dau cuvântul meu de onoare”
”Eu cred mult în Craiova. Mă gândesc la un atac Kolijic-Ivan și cu Mitriță, din spate. Pe Mitriță l-am văzut vine, a intrat foarte bine cu CFR. Dacă va prinde o zi foarte bună, atunci jumătate din calificare e asigurată. O să vedeți. Cred mult în Craiova, într-o echipă care va aborda meciul foarte sus”, a spus Balint, prezent în studioul emisiunii Fotbal Club, de la Digi Sport.
Mai mult, Balint este convins că Gâlcă va aborda meciul ultra-ofensiv. ”O echipă ofensivă. Cred că Gâlcă va juca cu patru atacanți. Ivan poate juca stânga, Koljic, atacant, Mitriță poate juca în spatele lor și în dreapta să intre Baiaram sau poate alt jucător ofensiv.
„Cred mult în echipă, sperăm să nu apară gafe în apărare”
Îmi place japonezul Oshima, dă mai bine randament ca inter, util tot timpul, tehnic, rapid în mișcări, poate pune probleme și în atac. Cred mult în echipă, sperăm să nu apară gafe în apărare”, a mai spus Balint.
Gabi Balint a fost cooptat în proiectul renaşterii fotbalului oltean în martie 2014, preluând funcţia de antrenor principal al echipei mari. În cele 15 jocuri din campionat cu Gabi Balint pe banca tehnică, Universitatea a înregistrat 11 victorii, două remize şi două înfrângeri. Graţie acestor rezultate obiectivul echipei, promovarea în prima ligă, a fost îndeplinit.