Fostul atacant de la Universitatea Craiova a rămas cu ochii în soare și își caută echipă
Ivan Mamut, în vârstă de 28 de ani, era cândva atacant pe la Universitatea Craiova și FCSB, însă a rămas acum pe bară. Jucătorul este liber de contract și își caută echipă. Acesta a ajuns în 2020 de la Inter Zapresic la Universitatea Craiova. Fotbalistul s-a transferat un an mai târziu la FCSB. După nici un sezon, a plecat liber de la echipa lui Gigi Becali.
Croatul a avut și un mesaj pe care a vrut să-l împărtășească cu toată lumea
După jumătate de an în care a stat acasă, Ivan Mamut a semnat la începutul anului 2023 cu Terengganu, grupare din Malaezia. După 2 ani și jumătate, acesta s-a despărțit și de malaezieni. Croatul a avut și un mesaj pe care a vrut să-l împărtășească cu toată lumea, conform DigiSport.
„După 2 ani și jumătate, e timpul să ne luăm rămas bun. În primul rând, aș dori să le mulțumesc fanilor care m-au făcut să mă simt ca acasă chiar și în cealaltă parte a lumii. A fost o experiență de neuitat și m-am bucurat de fiecare minut pe teren, în special de golurile mele în fața voastră.
Din păcate, contribuția mea s-a limitat la 23 de goluri în 34 de meciuri. Încă o dată, vă mulțumesc tuturor pentru toate momentele memorabile pe care le-am petrecut împreună. Îmi voi aminti de ele toată viața”, a scris Ivan Mamut, pe Instagram.
