Un fost jucător de la Napoli este liber să semneze cu Universitatea Craiova

Virdol Robert

Universitatea Craiova poate bifa cel de-al 5-lea transfer al verii. Mihai Rotaru îi poate aduce lui Costel Gâlcă un fotbalist cu peste 100 de meciuri în Serie A.

Universitate Craiova și-a propus 2 obiective îndrăznețe, pentru sezonul 2024/2025. Alb-albaștrii vor să ajungă în grupele Conference League, dar și să câștige campionatul. În Craiova, titlul nu a mai ajuns de 33 de ani, iar fanii așteaptă cu nerăbdare un nou campionat, deoarece mulți dintre suporterii oltenilor nu s-au bucurat de această performanță, iar pentru a nu-i dezamăgi pe fani și în acest an, Mihai Rotaru trebuie să bage mâna în buzunar și să aducă jucători cu experiență.

Un fost jucător de la Napoli este liber să semneze cu Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a oficializat 4 transferuri până în acest moment, iar oltenii pot profita de o nouă oportunitate. Omar El Kaddouri a rămas liber de contract, iar oltenii pot profita de asta. Fotbalistul are în CV peste 100 de meciuri în serie A, fiind om de bază pentru Torino timp de 2 sezoane. Mijlocașul a strâns și 43 de meciuri pentru Napoli, unde a înscris de 3 ori.

Internaționalul marocan a evoluat în sezonul trecut pentru CFR Cluj, unde a adunat doar 9 partide și a înscris o singură dată, chiar pe Ion Oblemenco, împotriva celor de la FCU Craiova. Acesta ar putea fi o variantă bună pentru Costel Gâlcă, deoarece echipa nu are un mijloc atât de închegat, iar experiența sa și-ar putea spune cuvântul în meciurile din Conference League.

Share This Article