Craiova continuă să aibă un lot interesant, dar încă un jucător riscă să se aleagă cu o carieră aproape ratată, din cauza răbufnirilor!
Robert Popa este unul dintre cei mai duri fotbaliști de la FCU Craiova, când vine vorba de declarații. Acesta a ajuns să fie îndepărtat și de la UTA Arad, după ce și-a certat colegii, în urma unui meci. Mircea Rednic nu a acceptat o astfel de ieșire și nu a dorit să mai aibă un astfel de jucător la antrenamentele echipei, în anul 2025.
Portarul se poate întoarce la FCU Craiova. Nici acolo nu a fost ferit de probleme. În 2023, Robert Popa a pierdut locul de titular în Bănie, după ce Ionuț Gurău i-a fascinat pe olteni: „Nu vreau să fiu sechestrat sau păstrat împotriva voinței mele și nici nu îmi doresc să consum inutil banii acestui club. Pur și simplu, din cauza amenințărilor primite nu mai am curaj să merg la antrenamente pentru că nu mai am siguranța integrității corporale!”, a spus Robert Popa, la acea vreme, pentru sport.ro.
Un jucător de la FCU Craiova își riscă întreaga carieră în declarații!
„Au fost și acele declarații neinspirate ale lui Popa la adresa colegilor săi, după meciul din Giulești. El fiind încă doar un jucător împrumutat de la FCU. Eu am încercat să mai atenuez din impactul acelor declarații făcute împotriva colegilor din vestiar. Dar apoi au fost și alte probleme, cele care l-au făcut pe Mircea Rednic să își facă definitiv o idee asupra comportamentului lui Popa.
El era accidentat și a decis să plece acasă mult mai devreme față de cum stabilise Mircea Rednic. Acest lucru a pus capac. Iar dacă s-a ivit posibilitatea să îl transferăm definitiv pe Gorcea de la U Cluj. Rețineți definitiv, atunci noi am optat să îl aducem pe Gorcea, cel care este și un portar mai înalt ca Popa. Nu am discutat cu domnul Mititelu despre faptul că Robert Popa nu mai rămâne la noi”, a declarat Alexandru Meszar, pentru ProSport.
Au fost și alte episoade!
La începutul anului 2024, Robert Popa avea o ieșire dură și la adresa lui Marcel Pușcas, director general al echipei din Bănie, la acea vreme: „E un figurant care se dă drept bunicul meu și dă în cap la jucătorii tineri. În față îmi zice ceva, iar în presă dă altceva. În meciul cu Craiova s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, spunea portarul.
