Mutare de titlu! Campionii de la Farul își întăresc rivalii cu mijlocașul Grameni!
Rapidiștii vor să se lupte la titlu în sezonul viitor, iar pentru asta Dan Șucu și Victor Angelescu sunt pregătiți să bage mâna adânc în buzunar. Aceștia vor cu orice preț pe mijlocașul central al celor Farul Constanța, Constantin Grameni.
Un milion de euro pentru Constantin Grameni
Bucureștenii pun pe masă un milion de euro pentru jucătorul în vârstă de 20 de ani, conform surselor Digi Sport. Constănțenii au primit termen o lună de zile pentru a răspunde ofertei. Adrian Mutu vrea să aibă lotul complet la începutul pregătirii de vară. Toate transferurile dorite să fie realizate.
Acesta a fost om de bază pentru Gică Hagi în ultima stagiune, una care a adus titlul pentru gruparea de la malul mării. Internaționalul U21 nu impresionează doar prin evoluțiile de pe gazon, ci și cu modestia de care dă dovadă.
Ajuns campion al României și unul dintre cei mai apreciați tineri jucători români, Grameni nu se dă în lături de la a-l ajuta pe tatăl său la muncile câmpului. „Ofer importanță odihnei, dar merg să-l ajut și pe tata. Când am timp liber, merg”, a spus Constantin Grameni, la emisiunea Liga Digisport.
Fotbalistul de 20 de ani a atras atenția și scouterilor din străinătate
Numit de Gică Hagi ”al doilea Loți Boloni”, Grameni a atras atenția și scouterilor din străinătate. Astfel, un site care promovează tineri jucători din toată lumea, cu peste 240.000 de urmăritori pe Twitter, l-a remarcat pe internaționalul U21 și l-a numit ”Talentul zilei”, vineri, 14 aprilie 2023, potrivit digisport.ro.
Printre calitățile pe care Jacek Kulig le-a regăsit la Constantin Grameni se numără viziunea, tehnica, șuturile de la distanță sau agresivitatea. Românul a primit un calificativ de 7,5 din 10 și a fost comparat cu fostul mare fotbalist argentinian Esteban Cambiasso. Acesta este câștigător al Ligii Campionilor și fost jucător la River Plate, Real Madrid, Inter și Leicester.
