Unde a fost găsită minora după ce a avut relaţii sexuale bărbatul!
Pe data de 25 ianuarie, poliția a fost alertată cu privire la dispariția unei fete în vârstă de 12 ani. Tatăl fetei a sunat de urgență, anunțând că fetiță a dispărut din casa familiei, din comuna Ția Mare. După mai multe percheziții, polițiștii din Olt au găsit-o pe copilă la domiciliul unui tanar în vârstă de 22 de ani, în comună Giuvărăşti.
Întrebată, fetița în vârstă de 12 ani nu a avut curajul de a recunoaște fapta bărbatului. Cercetările au fost continuate, iar individul a fost reținut pentru 24 de ore: “Întrucât au existat suspiciuni cu privire la aspectele declarate de minoră, la data de 26 ianuarie, tânărul de 22 de ani a fost reținut 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de act sexual cu un minor, iar la data de 27 ianuarie, instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioada de 30 de zile.”, declară Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Olt.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.
Sursa foto: suceavalive.ro
Percheziție cu surprize: hoața a fost găsită în șifonier!
3 moduri în care putem lua COVID şi după vaccinare!
Primele două mutări pe care le face Reghe la Craiova!
admin 1
Latest posts by admin 1 (see all)
- Ford Craiova își trimite angajații acasă! Producția s-a oprit! - februarie 25, 2021
- Vremea nu vrea să se îndrepte! Dimineți geroase în toată țară! - februarie 15, 2021
- Cine se poate pensiona în 2021! - februarie 15, 2021

