Un recidivist român, eliberat în baza recursului compensatoriu a îngrozit Marea Britanie

Un recidivist de 35 de ani, eliberat în baza recursului compensatoriu, a şocat Regatul Unit după ce a pătruns în locuinţa unei familii de asiatici din comitatul Bedfordshire deghizat în curier şi a atacat trei femei cu o violenţă ieşită din comun, scopul fiind jaful.

Săndel Hornea, un brăilean de 35 de ani, este autorul unui atac care nu se va şterge prea curând din amintirea britanicilor. Pe 2 septembrie, acesta a pătruns în locuinţa unei familii de asiatici din comitatul Bedfordshire (Marea Britanie) pentru a-i jefui, deghizându-se în curier, şi a început să le lovească pe cele trei femei care se aflau la acel moment în locuinţă.


Pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede cum individul loveşte aproape până la inconştienţă două dintre victime, după care le târăşte într-o cameră a imobilului. La un moment dat, alarmată de strigătele şi ţipetele pe care le auzea, de la etaj coboară şi a treia femeie, care este lovită, la rândul ei, cu o violenţă greu de descris.

Poliţia engleză a precizat printr-un reprezentant că violenţa cu care au fost atacate victimele este şocantă. Anchetatorii au stabilit că Hornea a părăsit deja Marea Britanie, ascunzându-se în România, scrie Adevărul.

Agresorul este un recidivist eliberat în martie 2018, în baza recursului compensatoriu, fiind originar din comuna brăileană Cireşu. Săndel Hornea a fost condamnat pentru proxenetism, fiind pus sub acuzare şi în Italia pentru exploatarea sexuală a mai multor copii şi pornografie infantilă. Acesta a forţat două tinere şi o adolescentă să se prostitueze în localitatea Mogliano Veneto.

În 3 minute poți să vezi și: Kovesi, victorie la Bruxelles! E viitorul şef al Parchetului European

Buzatu, reactivat! Ce planuri de atac are și în cine investește la PNL Dolj

Măsură drastică luată de Ministerul Educației! Fără clase a IX-a pentru unele licee

Atenție șoferi! Intră în vigoare schimbările la Codul Rutier

 Avocatul Poporului vrea radare fixe între localități


Share!

Summary

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *