Universitatea Craiova a arătat încă de la renaștere că se bazează pe o rețetă financiară sănătoasă!
Până în prezent, nu s-a auzit de probleme financiare la formația patronată de Rotaru. Universitatea Craiova a menținut un echilibru financiar care i-a permis să își desfășoare activitatea fără probleme. În sezonul precedent, oltenii au câștigat Cupa României și s-au clasat pe locul 3, iar acest lucru nu poate decât să confirme că planul financiar se îmbină perfect cu planul sportiv la Craiova, ambele ducând spre performanță.
Universitatea Craiova se află pe plus în momentul de față! Veniturile au depășit cheltuielile pentru sezonul 2017/2018 cu 775.000 de euro.
„Știința și-a propus de la renaștere să devină nu doar o forță a campionatului, ci și o echipă solidă din punct de vedere financiar. De aceea, am construit pas cu pas fără a risca viitorul echipei de dragul unei reușite de moment ce ulterior nu ar mai fi putut fi susținută financiar. Sunt multe exemple în fotbalul românesc de echipe ce și-au jucat soarta pe o singură carte și care au dispărut ulterior. Astăzi am reușit să construim un buget care să ne permită ca an de an să ne batem la trofee, la podiumul Ligii I și implicit la calificarea în Cupele Europene”, au comunicat oltenii pe site-ul oficial.
„În ceea ce privește cheltuielile sezonului 2017/2018, am avut următoarele componente principale:
– Salariile – 3.300.000 EUR
– Taxele și impozitele aferente salariilor – 850.000 EUR
– Centrul de Copii și Juniori – 500.000 EUR
– Cheltuielile curente (deplasări, cantonamente, chirii) – 1.150.000 EUR
– Transfer jucători (include indemnizațiile de transfer, procente datorate cluburilor formatoare, contribuția de solidaritate, compensații de formare/promovare, comisioane agenți jucători etc.) – 2.100.000 EUR
TOTAL GENERAL: 7.900.000 EUR
Veniturile au fost în principal din:
– Drepturi TV, inclusiv aferente Cupei României și meciul cu AC Milan – 2.500.000 EUR
– Publicitate – 1.025.000 EURO.
– Venituri din transferurile jucătorilor (*transferurile lui Alexandru Băluță și Vladimir Screciu intră în raportul sezonului 2018/2019) – 3.500.000 EUR
– Bilete (inclusiv meciul cu AC Milan) – 1.650.000 EUR
TOTAL GENERAL: 8.675.000 EUR
Ne dorim ca în cel mai scurt timp să avem o nouă categorie de venituri și anume „venituri din participarea în grupele competițiilor europene”.
În acest raport am evidențiat doar cheltuielile și veniturile cu pondere de peste 5% în bugetul clubului. Exercițiul financiar detaliat poate fi vizualizat pe website-ul mfinante.ro, cu precizarea că este aferent anului 2017, pe când raportul nostru privește sezonul 2017/2018”, sunt informațiile postate de olteni pe site-ul clubului.
Sursă foto: ucv1948.ro
Citește și: Au mai rămas 16! Cine vrei să ridice Cupa Mondială!