I-a văzut pe Messi și Ronaldinho jucând împreună, a plecat în Anglia, unde a ajuns fotbalist, iar acum s-a transferat la Universitatea Craiova!
Jalen Blesa, jucătorul transferat recent de Universitatea Craiova, s-a născut și am copilărit în Barcelona. El povestește faptul că locuia foarte aproape de Camp Nou și că a simțit ce înseamnă fotbalul adevărat, de mic. El mergea la meciuri când Messi și Ronaldinho evoluau împreună și i-a văzut pe cei doi la treabă.
Ulterior, Blesa a plecat în Anglia. Acolo a început drumul lui în fotbal. Atacantul a înțeles destul de repede cât de important este acest sport pentru englezi și s-a declarat impresionat.
Universitatea Craiova a transferat un fotbalist crescut lângă Camp Nou!
„M-am născut și am copilărit în Barcelona, locuiam relativ aproape de Camp Nou. Asta m-a făcut să mă îndrăgostesc de fotbal. Apoi, când eu aveam 13 ani, ne-am mutat în Anglia fără să aibă legătură cu sportul, alături de mama și de sora mea. Am fost norocos, cred, să descopăr o cultură foarte diferită, și ca obiceiuri și limbă, dar și în ceea ce privește fotbalul. Am crescut în Spania, așa că tenisul și baschetul erau și ele sporturi foarte practicate și apreciate.
Eu însă m-am îndrăgostit de fotbal de mic, poate și pentru că am crescut lângă Nou Camp și sunt mare fan Barcelona. Vă dați seama cu ce jucători am crescut (nota noastră – Jalen Blesa avea 7 ani în 2008, ultimul an în care Messi și Ronaldinho au jucat împreună pentru Barcelona), eram vrăjit de ei, iar asta m-a făcut să mă decid că asta îmi doresc și eu de la viață”, a spus atacantul într-un interviu pentru Universitatea Craiova.
Blesa, impresionat de stadionul „Ion Oblemenco”
Oltenii l-au cucerit repede pe Blesa. Chiar dacă vârful a crescut lângă Camp Nou, stadionul „Ion Oblemenco” l-a cucerit pe fotbalist. El abia aștepta să debuteze pentru Universitatea Craiova.
„Când am ajuns la stadion, prima mea reacție a fost „Oau!“ (râde). E o arenă impresionantă și sunt entuziasmat să joc cât mai repede aici. De asemenea, atmosfera din cadrul clubului este una foarte bună, toată lumea m-a primit foarte bine și m-a făcut să mă simt foarte confortabil.”, a mai spus Blesa.
foto: captură video/ YouTube
