Universitatea Craiova are două variante de reziliere, când vine vorba de Constantin Gâlcă: „Se poate rezilia contractul automat”

Catalin Anghel
© FOTO: Răzvan PĂSĂRICĂ/SPORT PICTURES

Constantin Gâlcă l-a pus la treabă pe Mihai Rotaru, iar patronul de la Universitatea Craiova speră să se înțeleagă cu antrenorul echipei!

Mihai Rotaru a început discuțiile cu antrenorul de la Universitatea Craiova, pentru rezilierea contractului. Constantin Gâlcă și-a asigurat munca și a stabilit o clauză de reziliere în valoarea de 500.000 de euro. Oltenii nu vor să plătească această sumă și încearcă să negocieze cât mai blând cu tehnicianul care nu a produs rezultatele așteptate de șefii clubului.

Universitatea Craiova are două variante de reziliere, când vine vorba de Constantin Gâlcă!

Universitatea Craiova are două variante de reziliere, când vine vorba de Constantin Gâlcă. Prima opțiune este ca Mihai Rotaru să plătească atât cât cere antrenorul, pentru a pleca. Cea de-a doua variantă a explicat-o chiar Florin Prunea. Fostul portar susține că oltenii pot aștepta până în vară. Tehnicianul ar avea o clauză în contract, prin care este demis automat dacă nu câștigă un trofeu.

Totuși, fix această clauză îi încurcă pe craioveni. Constantin Gâlcă nu doar că are, în continuare, șanse la titlu. Acesta este și în cărți pentru câștigarea Cupei României. Astfel, antrenorul este acoperit și în avantaj în cadrul negocierilor pentru reziliere, pe care deja le-ar fi început cu Mihai Rotaru.

Constantin Gâlcă l-a pus la treabă pe Mihai Rotaru!

„100% au făcut o analiză. Depinde ce s-a discutat când au venit, poate Costel are și el argumente. Are o clauză, din ce știu, că, la vară, dacă nu ia niciun trofeu, se reziliază contractul automat. Se poate rezilia contractul automat. Asta e o clauza pe care o are. La vară, dacă nu ia un trofeu, poate să-i rezilieze contractul. Clubul poate să-i rezilieze contractul și să nu-i dea niciun ban”, a declarat Florin Prunea, la Fotbal Club, de la Digi Sport.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.