Fostul jucător și antrenor al clubului din Bănie s-a stins din viață la 92 de ani!
FOTO: Accident mortal pe străzile Olteniei între un BMW și o căruță
Aurelian Preda, fost fotbalist și antrenor al Universității Craiova s-a stins din viață, în urma unui stop cardio-respirator, făcut în seara de 15 februarie.
Universitatea Craiova este în doliu. Un fost antrenor s-a stins din viață!
Aurelian Preda s-a născut în anul 1932, iar pentru Universitatea Craiova a jucat timp de 5 ani, în perioada 1958-1963. Fostul atacant purta tricoul cu numărul 10 al formației din Bănie. Imediat după retragere, Aurelian Preda a devenit antrenor, iar în sezonul 1963-1964 a participat la prima promovare a echipei din Bănie, din postura de antrenor secund al lui Nicolae Oțeleanu.
Ulterior acesta a devenit antrenor de volei la un liceu din Craiova, iar printre elevii săi s-au aflat și actualul președinte al oltenilor, Sorin Cârțu.
Dine nefericit, la vârsta de 92 de ani, fostul decar din Bănie s-a stins din viață, iar clubul a făcut anunțul pe rețelele sociale.
„Veste tristă: astăzi ne-a părăsit Aurelian Preda, fostul antrenor secund din anul primei promovări în Divizia A. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au scris cei de la Universitatea Craiova.
Aurelian Preda a fost prezent la derby-ul Universitatea Craiova – FCSB, în luna mai a anului trecut
Fostul decar din Bănie a fost ambasadorul meciului la derby-ul Universitatea Craiova FCSB, din luna mai a anului trecut. Acesta a data lovitura de start a partidei.
