Ediția 1967-68 a fost ultima dinaintea revelației lui Burleanu la care au participat 14 echipe. S-au disputat 26 de etape, fără niciun play off și niciun play out.
Clasamentul Diviziei A, 1967-1968:
Au fost reprezentate în competiție București și încă 10 orașe, unul singur nefiind reședință de județ, Petroșani. Cine și-ar fi imaginat pe atunci că Voluntari, Clinceni, Chiajna…
Antrenată de Robert Cosmoc, Universitatea Craiova i-a avut în lot pe Pâlcă, Deliu, Sfârlogea, Marcel Marin, Bâtlan, Silviu Stănescu, Martinovici, Cârciumărescu, Mihăilescu și a avut și niște fotbaliști care peste 5 ani aveau să iasă campioni: Oprea, Deselnicu, Strâmbeanu, Niță, Nicolae Ivan, Oblemenco.
Craiova a fost decepția ediției pe care a început-o pe Tineretului și a încheiat-o pe ultramodernul Central. În precedentul campionat obținuse cea mai bună clasare, la al treilea an în prima divizie: locul 3. A încheiat acum pe 11, neavând totuși emoții cu retrogradarea. În ultima etapă a pierdut la Rapid un meci fără miză.
Numărul echipelor a crescut pentru ediția următoare de la 14 la 16. În Divizia B erau două serii. Au promovat direct câștigătoarele lor, Poli Iași și Vagonul Arad. Echipele clasate pe locul secund în B, Politehnica Galați și Crișul Oradea, au participat la un turneu de baraj alături de ultimele două clasate în A, Progresul București și FC Brașov. Fiecare cu fiecare, câte un singur meci. Două echipe au obținut bilete pentru A: Crișul și Progresul (în clasamentul de mai sus, de pe www.labtof.ro, apar ca FC Bihor, respectiv FC Național). Din Divizia A a dispărut o singură echipă, Steagul Roșu Brașov.
Și dacă tot am ajuns aici, să vedem cum a decurs prima ediție cu 16 echipe.
Clasamentul Diviziei A, 1968-1969:
Științei i-a mai venit sângele în obraji, începând să semene a echipă care caută stabilitate într-o zonă de frunte. Craiova a pornit la drum cu un antrenor nou, Ștefan Coidum, și doi fotbaliști noi care aveau să fie campioni, Victor Niculescu și Velea. A venit și Decebal Neagu, căruia oltenii îi datorează un moment istoric: prima victorie a Universității în fața lui Dinamo de la promovarea în A. La a zecea încercare, în ultima etapă a ediției 1968-69, pe Centralul încă nou, 1-0 pentru Craiova, gol Decebal.
În 3 minute poți să citești și:
