Alexandru Albu e liber de contract și are șanse să prindă un transfer la Universitatea Craiova. Încă o echipă din România îl vrea pe mijlocaș!
Alexandru Albu este liber de contract, după ce a jucat pentru Al-Hazem și Al-Safa. Acum, mijlocașul a decis să revină în SuperLigă și negociază cu FC Botoșani. Totuși, pe fir poate intra și Universitatea Craiova, echipă ce vrea să-și întărească mijlocul terenului.
Universitatea Craiova îl poate transfera pe Alexandru Albu. Mihai Rotaru caută mijlocaș central!
Mihai Rotaru a spus clar, înainte de sărbători, faptul că își dorește să mai aducă la Universitatea Craiova un mijlocaș central. Astfel, Alexandru Albu ar putea ajunge în atenția oltenilor, mai ales atâta timp cât este liber de contract și nu i-ar costa prea mult pe șefii clubului.
„Vrem să ne mai întărim. Ne dorim să aducem un jucător, maxim doi. Atacantul este obligatoriu, apoi o să discutăm cu staff-ul pentru fundașul dreapta. O să vedem și cu un mijlocaș central. Există interes de afară și pentru Ivan, și pentru alți jucători. Nu intră în vederile noastre prelungirea de contract pentru Elvir Koljic în acest moment!”, a precizat Mihai Rotaru, conform Fanatik.
Transfer pe modelul Alexandru Crețu!
Alexandru Albu se aseamănă în stilul de joc destul de bine cu Alexandru Crețu, un mijlocaș central care a fost foarte apreciat la Universitatea Craiova. Mai mult decât atât, după plecarea acestuia, jocul alb-albaștrilor a avut de suferit la centrul terenului. Totodată, sunt șanse mari ca trupa din Bănie să renunțe la un jucător, în această iarnă.
Anzor este pe lista mai multor echipe, în timp ce Mihai Rotaru speră să primească o ofertă de milioane pentru Vlad Screciu, un mijlocaș pe care l-a mai vândut și în trecut, în Belgia.
