15.1 C
Craiova
duminică, iunie 15, 2025

Universitatea Craiova îl poate vinde pe Andrei Ivan la Rapid București!

Andrei Ivan poate ajunge vedetă la Rapid București, sub comanda lui Constantin Gâlcă, fostul antrenor de la Universitatea Craiova!

Universitatea Craiova nu s-a mai bazat pe Andrei Ivan, de când Mihai Rotaru l-a adus înapoi în Bănie pe Alex Mitriță. Cei doi nu au avut loc, împreună, în banda stângă. Astfel, situația s-a complicat fix pentru jucătorul în care Constantin Gâlcă avea mare încredere, atunci când ajungea principal în Bănie. Ulterior, tot în mandatul tehnicianului care a ajuns, între timp, la Rapid București, Ivan a fost trimis să joace în Turcia, sub formă de împrumut.

La acea vreme, Constantin Gâlcă spunea că speră ca jucătorul să facă o treabă bună, în Liga 2 a turcilor, și să se întoarcă un fotbalist mai puternic, la fel ca în perioada în care a vrut să îl transfere la Espanyol.

Universitatea Craiova îl poate vinde pe Andrei Ivan la Rapid București!

Am mai spus-o de multe ori. Erau trei jucători care puteau să plece în orice moment, unul dintre ei era Ivan. A ales să plece, sper să facă un sezon bun și să revină la forma de dinainte. Nu este capricios, se antrenează, bineînțeles că a trecut printr-o pasă mai proastă, dar îi doresc să joace cum o făcea înainte și să redevină un jucător important”, a declarat Constantin Gâlcă, după ce Andrei Ivan a fost împrumutat în Turcia.

Acum, Constantin Gâcă are șansa să negocieze cu Universitatea Craiova pentru transferul lui Andrei Ivan, la Rapid București. Giuleștenii au nevoie de întăriri, iar antrenorul trebuie să își aducă în loc și câțiva jucători ai lui. În orice vestiar, de cele mai multe roi, tehnicienii încearcă să-și impună câțiva oameni, pentru a nu fi singuri împotriva unui grup deja format.

Mirel Rădoi va decide dacă Andrei Ivan rămâne la Universitatea Craiova!

Andrei Ivan încă este un jucător valoros, chiar dacă evoluțiile lui din ultimul sezon nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Mirel Rădoi va decide dacă îl păstrează pe atacant în lotul alb-albaștrilor sau dacă îl lasă pe acesta să plece la Rapid București, UTA Arad sau la o altă formație din Superliga României.

spot_img

ULTIMELE STIRI