Universitatea Craiova își pune speranțele în două transferuri făcute de Mihai Rotaru!

Catalin Anghel

Mihai Rotaru a făcut două transferuri care le pot aduce titlul oltenilor de la CS Universitatea Craiova!

Oltenii visează la titlu, de ani de zile. Totuși, în acest sezon, lucrurile par să meargă în favoarea lor. FCSB e angrenată în cupele europene și roș-albaștrilor le va fi greu să facă față pe mai multe fronturi. CFR Cluj nu mai are lotul puternic din alți ani, care să îi permită lui Dan Petrescu să alinieze aproape 3 echipe apropiate din punct de vedere valoric. Rapid pare într-o criză, chiar dacă Dan Șucu a investit aproximativ 11 milioane de euro în transferuri.

Farul lui Gică Hagi încă nu a ajuns la punctul maxim. „Regele” scoate, cu ani de muncă, generații fantastice în față, care, nu de puține ori, surprind prin calitate și rezultate. Craiovenii sunt depășiți, momentan, doar de U Cluj, la o diferență de 3 puncte. Ardelenii nu par totuși să aibă forța necesară pentru a duce o luptă de lungă durată, pentru titlu.

Universitatea Craiova își pune speranțele în două transferuri făcute de Mihai Rotaru!

Sorin Cârțu este de părere că Universitatea Craiova trebuie să spere la titlu, pentru că are toate motivele să o facă. Fostul președinte al clubului din Bănie a dat și câteva argumente. Pe lângă locul ocupat de alb-albaștri în clasament, acesta a subliniat și cele două transferuri importante făcute de Mihai Rotaru. Este vorba despre Jovo Luckic și Alex Cicâldău.

„Dacă o echipă de pe locul 2 nu speră la titlu, atunci cine speră? Este într-un grafic bun. Au fost evoluții fluctuante, dar știi cum e… poate să se îmbunătățească, pentru că sunt niște jucătoari care mai trebuie să apară, și Cicâldău, și atacantul ăsta care a venit acum (n.r. Jovo Lukic). Sperăm ca Gâlcă să fie antrenorul care să aducă titlul în Craiova. Sperăm să rezolve problema asta, pentru că acesta este obiectivul lui și toată lumea îl susține în sensul ăsta, și patronul, și noi ceilalți care suntem alături de ei”, a declarat Sorin Cârțu, la ProSport.

Jovo Luckic și Alex Cicâldău pot face diferența!

Jovo Luckic și Alex Cicâldău pot face diferența la Universitatea Craiova. Cele două transferuri recent parafate de Mihai Rotaru nu au apucat să arate ce pot. Atacantul a jucat în două partide. A arătat bine, dar se simte că nu este încă 100%. Totodată, mijlocașul adus de la Galatasaray nu a debutat, de cânt a fost repatriat. El va avea șansa să o facă după pauza competițională prilejuită de meciurile echipei naționale.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.