Sorin Cârțu explică deciziile lui Rotaru la Universitatea Craiova și ce șanse au oltenii să intre în insolvență: „Vrea el să fie preşedinte, să facă tot”
Mihai Rotaru face investiții masive la Universitatea Craiova. Totuși, Sorin Cârțu explică faptul că patronul alb-albaștrilor a fost la un pas să bage echipa în insolvență. Totul a plecat de la o supărare a omului de afaceri din fruntea clubului. Acesta a decis să preia frâiele și să îl poziționeze puțin mai în spate pe „Sorinacio”, pentru a-l proteja.
Universitatea Craiova, la un pas de insolvență!
„După ce s-a terminat în 2023 (n.r. – mandatul său de preşedinte) atunci că vrea el să fie preşedinte, să facă tot. Mi-a dat impresia la momentul respectiv că era foarte dezamăgit, chiar voia să facă asta. Mi-a spus <<Nu vreau să te bag în nişte situaţii>>. Poate să semnez ca primarul, era hotărât… Era atât de dezamăgit încât se gândea să bage insolvenţa. Înţelegi?”, a declarat Sorin Cârţu, la SportCast cu Sile, citat de OrangeSport.
Sorin Cârțu a plecat în mod surprinzător de la Universitatea Craiova. El era președintele ales de suporteri, dar nu a avut un mandat prea lung, după votul fanilor. Acum, gloria Craiovei Maxima -a retras din fotbal. Nu a mai vrut nici să conducă, dar nici să antreneze. Este mai liniștit și mereu cu ochii pe elevii lui Costel Gâlcă.
Dacă ia titlul, trupa din Bănie va fi departe de insolvență
Patronul alb-albaștrilor a transferat pe bandă rulată, în această vară, numai jucători valoroși. Lung, Sierra, Paradela, Mora, Oshima, Jovo Lukic și Alex Cicâldău au ajuns în Bănie. Totuși, Mihai Rotaru a mai făcut o mișcare importantă. I-a prelungit contractul lui Alex Mitriță. Astfel, este destul de clar că nu se mai pune problema ca formația din Bănie să intre în insolvență. Oltenii vor campionatul, dar dacă ratează și anul viitor cupele europene, orice se poate întâmpla.
Venit ca tricolor, pleacă să lupte pentru evitarea retrogradării
