9 C
Craiova
marți, aprilie 29, 2025

Universitatea Craiova renunță la 4 jucători. Mirel Rădoi nu îi mai vrea în lot!

Mirel Rădoi s-a convins, iar cei 4 jucători sunt gata să plece de la Universitatea Craiova. Sunt cotați la o sumă totală de 1.400.000 de euro!

Universitatea Craiova poate renunța la 4 jucători, la finalul acestui sezon. Mirel Rădoi va avea ultimul cuvânt, dar sunt șanse mari ca antrenorul să nu îi mai vrea în lot pe aceștia. El vrea să își facă o formație cât mai solidă, bazată pe fotbaliști apropiați ca valoare. Nu își mai dorește titulari și rezerve, ci are nevoie de o trupă ca a celor de la FCSB. Tehnicianul oltean a anunțat că pleacă din Bănie dacă nu câștigă titlul nici anul viitor.

Universitatea Craiova renunță la 4 jucători. Mirel Rădoi nu îi mai vrea în lot!

Cei 4 jucători la care poate renunța Universitatea Craiova, în vară, sunt Iago Lopez, Alisson Safira, Mihai Căpățână și Silviu Lung Jr. Doar unul dintre aceștia este considerat titular, în momentul de față. Este vorba despre atacantul brazilian în vârstă de 30 de ani. El e împrumutat de olteni, din Portugalia, dar Mihai Rotaru nu are de gând să îi activeze clauza de transfer definitiv, pentru că vârful a dat un singur gol, în 13 meciuri. Mai mult decât atât, acesta a ratat singur cu portarul, din 2 metri, în meciul cu U Cluj. Nu mai puțin de un milion de euro ar trebui alb-albaștrii să plătească pentru o mutare permanentă. Este o sumă destul de mare pentru un atacant ineficient, momentan.

Ceilalți trei jucători abia că au prins câteva meciuri în tricoul alb-albastru, în acest sezon. Iago Lopez a ajuns la Universitatea Craiova cu aprobarea lui Constantin Gâlcă, dar nici cu el pe bancă nu a jucat. Silviu Lung Jr. este nemulțumit de statutul de rezervă a lui Laurențiu Popescu. Astfel, așa cum a anunțat 3minute, la finalul acestui sezon, portarul poate pleca la FC Argeș, dacă piteștenii obțin promovarea în Superliga României.

Cei 4 sunt cotați la o sumă totală de 1.400.000 de euro:

Mihai Căpățână este singurul dintre cei 4 jucători care ar avea o șansă mai mare să rămână la Universitatea Craiova. Singura variantă prin care el ar putea să mai fie luat în calcul de Mirel Rădoi ar fi ca oltenii să nu poată să aducă un nou mijlocaș, iar Mihai Rotaru să îl vândă pe Vlad Screciu, în vară.

  • Universitatea Craiova renunță la 4 jucători. Mirel Rădoi nu îi mai vrea în lot!
  • Iago Lopez (26 de ani) – 300.000 de euro
  • Alisson Safira (30 de ani) – 600.000 de euro
  • Mihai Căpățână (29 de ani) 550.000 de euro
  • Silviu Lung Jr. (35 de ani) – 150.000 de euro
spot_img

ULTIMELE STIRI