Universitatea Craiova s-a despărțit de un nou jucător

Virdol Robert
FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Mihai Rotaru a refuzat oferta lui Gigi Becali de 500.000 de euro, iar fotbalistul a ajuns la o echipă de tradiție din Liga 1

Chiar dacă au adus 5 jucători în această vară, la clubul din Bănie au existat și plecări. De curând, pe această listă a ajuns și Alexandru Cîmpanu, jucător care a fost cedat la UTA Arad.

Universitatea Craiova s-a despărțit de un nou jucător

Alexandru Cîmpanu a ajuns la Arad, iar echipa antrenată de Mircea Rednic a făcut anunțul oficial. Fostul fotbalist al Universității Craiova va semna pe un an, cu opțiune de prelungire. Fotbalist a înscris de 15 ori în cele 129 de partide disputate la nivelul Ligii 1, iar în tricoul Bătrânei doamne speră să o facă mult mai des.

„Bun venit, Alexandru Cîmpanu! Mijlocașul lateral, Alexandru Cîmpanu, este de astăzi noul jucător al UTA-ei! Acesta a semnat un contract pe un an cu posibilitate de prelungire. În vârstă de 23 de ani, Cîmpanu a evoluat la nivelul Superligii în 129 de partide, a marcat 15 goluri și a oferit 9 pase decisive. A mai evoluat pentru FC Botoșani, Universitatea Craiova și „U” Cluj. A făcut parte din loturile naționale de juniori până la nivelul selecționatei de tineret, pentru care a adunat cinci jocuri. Îi urăm bun venit și prestații cât mai bune în tricoul roș-alb!”, au transmis cei de la UTA Arad pe rețelele de socializare.

Gigi Becali oferea în trecut 500.000 de euro pentru Alexandru Cîmpanu

„Eu voiam un jucător și dădeam 500.000 de euro, dar el a cerut 2,5 milioane de euro. Și pe urmă l-a dat împrumut. Cum să ceri 2,5 milioane de euro și după să-l dai împrumut? Și nu joacă nici acolo unde l-a dat. Pe la Cluj sau nu știu… Înțelegi? U Cluj. Dacă nu-l vrei, ia, mă, 500.000 pe el! Ceri 2.5 milioane… Păi, tu îl dai împrumut? Cum să dau 2.5 milioane? Îți dai seama? E un prieten din fotbal. Ce jucător? Cîmpanu! Cum, mă, 2,5 milioane de euro? Îți dau 500.000 de euro. Și el l-a dat împrumut. Cum să-l dai împrumut dacă face 2,5 milioane de euro?”, declara Gigi Becali.

Share This Article