Sorin Cârțu a vorbit despre titularul de la Universitatea Craiova care l-a dezamăgit și l-a făcut să aibă bănuieli în legătură cu un meci!
Gjoko Zajkov pleacă de la Universitatea Craiova, după meciul cu Dinamo. Trupa din Bănie nu i-a prelungit contractul fundașului central, chiar dacă acesta a fost titular, în ultima perioadă, în formația lui Mirel Rădoi. Apărătorul a făcut mai multe greșeli și și-a dat două autogoluri. Sorin Cârțu spune că este dezamăgit de evoluțiile fotbalistului și că a încercat să găsească explicații pentru nesiguranța acestuia.
Președintele de onoare al alb-albaștrilor nu s-a arătat deranjat de faptul că Gjoko Zajkov ar putea ajunge la U Cluj. Totuși, el a realizat faptul că formația antrenată de Sabău a fost una dintre cele două împotriva cărora fundașul și-a trimis mingea în propria poartă.
Gjoko Zajkov are 30 de ani și este cotat de Transfermarkt la suma de 800.000 de euro. Maldonado și Badelji rămân fundașii centrali pe care se va baza Mirel Rădoi, în condițiile în care oltenii caută să mai aducă cel puțin un apărător central și, pe acea poziție, mai poate evolua și Vlad Screciu.
Universitatea Craiova trimite un titular la rivalii din Liga 1
„Nu mi se par multe improvizații sau multe idei neclare. Nu neapărat că nu mai are contract cu noi din vară, dar pentru mine este o dezamăgire tot ce se întâmplă cu Zajkov, mă refer și la atitudine și exprimare. Mă refer în special la returul acesta de play-off. El este în situația aia a jucătorului… Nu știu dacă mai are vreo ofertă din altă parte. (n.r. – Are de la U Cluj) Să se ducă la U Cluj!
(n.r. – Deja a marcat pentru U Cluj) Bravo! Acum că mi-ai spus, chiar îmi vin mai multe idei prin cap. Mi se ciocnesc acum ideile în cap. Eu voiam să spun că l-aș înțelege prin situația lui de nesiguranță, prin faptul că aici nu i s-a prelungit contractul. La un moment dat i s-a propus, dar a considerat că e prea puțin. I s-a propus același contract pe care l-a avut în ultimul an, dar a spus că se aștepta la altceva, că vrea altceva”, a declarat Sorin Cârțu, potrivit Fanatik.
