Cu cine se bate Universitatea pentru Manconi! Cifrele atacantului impresionează!

Cosmin Cojocareanu
2 Min Read

Devis Mangia a pus ochii pe Jacopo Manconi, dar are concurență serioasă. Alte două cluburi sunt interesate de atacantul italian.

 

Despre interesul Craiovei pentru Jacopo Manconi în presa din peninsulă s-a scris de pe 23 decembrie. Jucătorul nu este dorit doar de olteni, pe fir au intrat și elvețienii de la Chiasso.

 

Situația contractuală a jucătorului se prezintă astfel: Jacopo Manconi, 23 de ani, este jucătorul lui Carpi, momentan împrumutat la Novara până la 30.06.2018. Contractul de împrumut prevede și clauza de cumpărare, pe care formația din Novara o poate activa oricând.  Astfel, trei echipe se luptă pentru semnătura jucătorului: Universitatea, Novara și Chiasso, în pole-position se află italienii care deja l-au împrumutat.

 

Manconi, soluție pentru ofensiva Craiovei

 

Într-un interviu acordat site-ului Tuttomercato, Devis Mangia a dezvăluit: „Noi căutăm jucători şi în Italia, dar e important să găsim fotbalişti motivaţi, care să înţeleagă şi realităţile fotbalului românesc. Este ceva diferit faţă de ceea ce se ştia în trecut despre România. Dar trebuie să cunoşti şi să înţelegi realităţile pentru a te adapta. Sper să găsim jucători buni în perioada de mercato”. 

 

Manconi a impresionat când a evoluat pentru „azzurrinii”. În 8 prezențe pentru reprezentativa U20 a Italiei a marcat 5 goluri. Cel mai bine se simte pe poziția de al doilea vârf. Este evaluat de transfermarkt.de la 450.000 euro.

Citeste si: Craiova caută portar! Pagliacelli confirmă: „Au fost discuții deschise”.

Share This Article
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.