16.2 C
Craiova
duminică, iunie 4, 2023

Culoar mega-favorabil pentru Universitatea Craiova, dacă trece de Zorya!

Oltenii au o șansă imensă de a pătrunde în premieră în grupele Conference League. Niciuna dintre adversarele din play-off nu e de speriat.

Universitatea Craiova a trecut de albanezii de la Vllaznia cu scorul general 4-1, iar acum, în turul 3 preliminar al Conference League trebuie să demonstreze că este peste gruparea ucraineană Zorya Luhansk. Alb-albaștrii sunt favoriți dacă avem în vedere două aspecte: ucrainenii nu au mai jucat un meci oficial de 7 luni, din cauza războiului cu Rusia, iar pe de altă parte majoritatea străinilor care au dus echipa în Europa au părăsit clubul.

Universitatea Craiova, șansă mare să ajungă în grupele Conference League!

În situația în care își va respecta statutul de favorită și va învinge Zorya, în dubla manșă, Universitatea Craiova își va asigura prezența în play-off-ul Conference League, ultimul pas până la grupele ultimei întreceri continentale, ca importanță. În această fază a competiției, gruparea olteană nu va da peste granzi, cum s-a întâmplat în sezoanele precedente, când a avut meciuri cu AC Milan ori RB Leipzig, ci de echipe care par să fie la același nivel.

Iată pe cine ar putea întâlni Universitatea Craiova în play-off-ul Conference League dacă învinge Zorya:

FC Lugano (Elveția) sau Hapoel Beer-Sheva FC (Israel)

Fehervar FC (Ungaria) sau FC Petrocub – Hîncești (Rep. Moldova)

FC Spartak Trnava (Slovacia) sau Rakow Czestochowa (Polonia)

Levski Sofia (Bulgaria) sau Hamrun Spartans FC (Malta).

Dubla manșă cu Zorya Luhansk va avea loc la datele de 4 și 11 august. Primul meci se va disputa în Polonia, pe stadionul din Lublin, joi, de la ora 20:30, în vreme ce returul este programat pe stadionul Ion Oblemenco.

Până acum, pentru calificarea în turul 3 preliminar al Conference League, Universitatea Craiova a câștigat deja peste 500.000 de euro. În vreme ce o calificare în grupele competiției ar aduce pentru echipa patronată de Mihai Rotaru puțin sub 3 milioane de euro.

Premiile din Conference League:

Eliminare în turul trei preliminar: 550.000 de euro

Eliminare în play-off: 750.000 de euro

Calificare în faza grupelor: 2.94 milioane de euro

Victorie în grupe: 500.000 de euro

Egal în grupe: 166.000 de euro

Câștigarea grupei: 650.000 de euro

Locul doi în grupe: 325.000 de euro

Calificare în șaisprezecimi: 300.000 de euro

Calificare în optimi: 600.000 de euro

Calificare în sferturi: 1 milion de euro

Calificare în semifinale: 2 milioane de euro

Înfrângere în finală: 3 milioane de euro

Victorie în finală: 5 milioane de euro

Sorin Cârțu, după eșecul cu Rapid: „Viața merge înainte, ăsta e fotbalul”

sursa foto: facebook ucv1948.ro

Loading RSS Feed
Cosmin Cojocareanu
Cosmin Cojocareanuhttps://3minute.net
Fondator 3minute.net. Cu experienta de peste 15 ani in presa.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

32,055FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img
Loading RSS Feed

Latest Articles