12.3 C
Craiova
duminică, aprilie 20, 2025

Vâlcea, noul ”Hackerville”. Escroc informatic român extrădat în SUA

Un bărbat din Râmnicu Vâlcea a fost extrădat în Statele Unite ale Americii unde va fi judecat pentru infracţiuni informatice!

Bărbatul în vârstă de 38 de ani a fost prins de polițiștii vâlceni în urmă cu o lună, după ce a fost dat în urmărire internațională de un tribunal din SUA. Vâlceanul este vinovat de înşelăciuni pe internet, prin vânzări de bunuri fictive, dar şi de accesarea ilegală a unor conturi bancare şi efectuarea unor transferuri neautorizate. Aproximativ o lună a stat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti. Tribunalul SUA pentru Districtul de Nord al Statului Ohio a emis mandatul de arestare preventivă în lipsă, asta pentru că românul plecase din State. De altfel, este bănuit că ar fi în spatele unei unei reţele care acţiona în 10 ţări. Printre altele, membrii grupării trimiteau emailuri la viitoarele victime şi apoi le virusau calculatoarele pentru a intra în posesia datelor şi parolelor de acces la conturile bancare, potrivit Adevărul.

Cum își alegea ”victimele”

„În perioada 2005 – 2010, persoana bănuită, în complicitate cu alte persoane, ar fi desfăşurat o schemă frauduloasă complexă, pe internet, prin postarea unor anunţuri de vânzare fictivă, pe platforme de comerţ electronic, a unor bunuri cu valoare ridicată. Astfel, cumpărătorii ar fi fost direcţionaţi să transfere banii, fără a intra efectiv în posesia bunurilor. De asemenea, persoana ar fi accesat, împreună cu alţii, în mod ilegal, conturi bancare din Statele Unite ale Americii şi ar fi efectuat transferuri bancare neautorizate”, se arată într-un comunicat al IPJ Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea este cunoscut ca Hackerville, tocmai din cauza numărului foarte mare de infractori pe calculator proveniţi de aici. Paguba făcută se ridică la cel puţin 4 milioane de dolari. Românul va fi judecată în SUA pentru faptele sale.

 

Citește și VIDEO. Noroc chior pentru o femeie. A stat două zile într-o fântână

spot_img

ULTIMELE STIRI