Valentin Mihăilă a fost eroul Parmei

Claudia Grosu
Foto: Instagram/Valentin Mihaila

Valentin Mihăilă nu l-a impresionat pe deplin pe un fost internațional român

Parma a câștigat dramatic meciul cu Monza, scor 2-1, în etapa a 18-a din Serie A. „Cruciații” au obținut victoria în minutul 90+8, grație golului înscris de Valenti, după o pasă decisivă oferită de românul Valentin Mihăilă.

Valentin Mihăilă a fost eroul Parmei

Deși a avut o contribuție importantă la victoria echipei sale, Valentin Mihăilă nu l-a impresionat pe deplin pe fostul internațional român Andrei Cristea. Fostul atacant, în vârstă de 40 de ani, cu 9 selecții la națională, i-a transmis lui Mihăilă că trebuie să își îmbunătățească și statistica la capitolul „goluri” în acest sezon. În opinia lui Cristea, efortul fizic depus pe teren nu este suficient pentru a se remarca la Parma, conform DigiSport.

Ianis Hagi: „2024 pentru mine a fost un rollercoaster de emoții”

„Mihăilă aleargă, dar nu are niciun gol anul acesta în Serie A. M-a pus un pic pe gânduri. Este ”o bandă, ”o aripă” în Italia care este un jucător de contraatac, iar în 16 meciuri are zero goluri. Eu îl apreciez foarte mult. Este un băiat cu un caracter extraordinar, dar pentru încrederea lui are nevoie și de cifre”, a spus Cristea.

Valentin Mihăilă a avut o prezență constantă în echipa Parmei în acest sezon, dar încă nu a reușit să înscrie pentru „Cruciați”. În cele 17 partide disputate până acum, românul a contribuit cu trei pase decisive. În sezonul trecut, când Parma evolua în Serie B, fostul jucător al Universității Craiova a marcat de șase ori și a oferit trei assist-uri în 35 de meciuri.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.