Valentin Mihăilă nu mai este cel mai rapid jucător!

Claudia Grosu
Foto: Instagram/Valentin Mihaila

UEFA a stabilit o ierarhie a celor mai rapizi fotbaliști. Valentin Mihăilă a fost detronat

Valentin Mihăilă (24 de ani) nu mai este liderul în topul celor mai rapizi jucători de la Euro 2024. Jucătorul echipei naționale a României a fost în fruntea clasamentului în primele două etape ale turneului final din Germania.

Valentin Mihăilă nu mai este cel mai rapid jucător!

Extrema celor de la Parma a jucat 28 de minute în meciul României cu Ucraina. A fost titular împotriva Belgiei, jucând 68 de minute, dar nu a fost utilizat în meciul împotriva Slovaciei, meci în care România s-a calificat în optimile unui Campionat European după o pauză de 24 de ani. Mihăilă a fost depășit în topul vitezei de Benjamin Sesko (21 de ani), atacantul Sloveniei, conform GSP.

Takuto Oshima, noul star de la Universitatea Craiova: „Îmi place să desenez pe teren”

După primele două etape din grupe, UEFA a stabilit o ierarhie a celor mai rapizi fotbaliști. Valentin Mihăilă se afla pe primul loc, având o viteză maximă atinsă de 35,9 kilometri pe oră.

A coborât pe locul 2, cu o viteză de 35.8 kilometri pe oră, după ce a fost depășit de Benjamin Sesko, care a înregistrat 35.9 kilometri pe oră. Pe locul trei se află Dan Ndoye (23 de ani), atacantul Elveției, cu o viteză de 35.6 kilometri pe oră. Locul patru este ocupat de Rasmus Hojlund (21 de ani), atacantul Danemarcei.

„Ne fac mândri, sper să fie alături de noi până în ultima clipă”

Locul 5 este ocupat de Rafael Leao (25 de ani), prins de „radar” cu 35.4 kilometri pe oră. Mihăilă ar putea fi titular cu Olanda, în optimile Euro 2024, încă un prilej de a demonstra faptul că poate fi cel mai rapid jucător de la acest Campionat European.

Benjamin Sesko, cel care este lider în acest moment, va evolua alături de naționala Sloveniei împotriva Portugaliei lui Cristiano Ronaldo.

„Atmosfera a fost superbă, au fost din primul până în ultimul minut cu noi. Mă bucur când văd clipuri de pe străzi ei, mă bucur că sunt român când îi văd. Ne fac mândri, sper să fie alături de noi până în ultima clipă”, a spus Valentin Mihăilă, mijlocaș România.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.