Fundașul Craiovei le-a dat replică suporterilor care au pus la zid echipa după eșecul de la Tbilisi!
Alb-albaștrii s-au făcut de râs în Georgia și câțiva dintre jucători sunt criticați dur pe site-urile de socializare. Suporterii nu-i slăbesc deloc pe elevii lui Bergodi, chiar dacă sunt neînvinși în campionat, după primele două etape din sezon. Cel mai certat fotbalist al Craiovei este Bogdan Vătăjelu, cel care a evoluat pe poziția de fundaș dreapta, în absența lui Vlădoiu.
Bogdan Vătăjelu a încercat să le dea o replică celor care l-au criticat după ruşinea de la Tbilisi, postând pe contul de Instagram o fotografie cu el de la meciul cu Astra, cu descrierea „Lasă-i să vorbească, noi mergem mai departe”. Fanii nu au ratat ocazia și l-au tras, din nou, de mânecă pe apărător: „Vezi că preluarea asta nu ţi-a ieşit”, a comentat un suporter, cu referite la faza de meci din fotografie. „Ruşinea pe care am trăit-o la Tbilisi nu o spală o sută de victorii cu Astra” a comentat alt fan.
kinetoterapeutul echipei, Cătălin Tudor, a sărit în apărarea lui Vătăjelu. Acesta nu i-a menajat pe suporteri: „Vezi că nu te-a întrebat nimeni nimic” sau „ce ruşine ai trăit tu, că ai stat cu berea în mână în faţa TV-ului”, sunt două dintre replicile lui Tudor.
Vătăjelu a plecat de la Craiova din postura de căpitan, așa cum au făcut-o Andrei Ivan, Alex Băluță, dar și Alex Mitriță. Fundașul stânga nu a mai revenit la forma ce i-a adus transferul în Cehia, dar nu a fost o surpriză, pentru că toate repatrierile făcute de Rotaru au fost neinspirate. Acka a gafat mai des decât a jucat Vătăjelu în banda stângă, Andrei Ivan a uitat cum e să dai goluri, Gustavo a fost readus pentru a fi trimis în Arabia. Nuno Rocha nici nu mai face parte din lot, după cea de-a doua aventură în Bănie. Acum, Mihai Rotaru a încercat să-l reactiveze pe Screciu. Dacă repatrierile făcute de olteni sunt analizate cu atenție, suporterii nu pot spera decât că oficialii clubului nu vor încerca să readucă și alți foști căpitani.
În 3 minute poți să vezi și: Fără alcool în timpul meciului pentru suporterii interziși pe stadion!
Europa League: cu cine au picat FCSB, Botoșani și Lokomotiv Tbilisi!
Prima reacție a Universității Craiova după zvonurile privind despărțirea de Bergodi!