Vătăjelu: „Mi-am dorit să rămân afară, dar mă pot întoarce”

Catalin Anghel

Bogdan Vătăjelu a fost prezentat oficial, după revenirea la U Craiova! Fotbalistul a făcut o declarație ce a părut surprinzătoare la prima vedere, dar logică în esență!

Vătăjelu a revenit după doi ani petrecuți în Cehia. A plecat din postura de fundaș și s-a întors ca și extremă stânga. Oltenii au deja ambele posturi acoperite, dar nu este exclus să le elibereze pentru fostul căpitan din Bănie. Fotbalistul a spus că nu și-a dorit să revină în țară, dar asta din punctul de vedere al reușitei în străinătate. Revenirea la Craiova nu pare a fi un pas înapoi pentru jucător.

„Eu cred că luând obiectivele pas cu pas și fiind pregătiți, o să fie bine și sper să ajungem unde ne-am dorit. Mi-am dorit foarte mult să rămân afară. Am vrut să mă dezvolt, dar pentru mine nu s-a întâplat. Nu mă așteptam. În 2-3 ani mă pot întoarce în străinătate. Nu am atătat tot ce am putut. Nu am postul de titular bătut în cuie. Bancu are postul betonat. Este numărul 1 ca fundaș stânga și la națională. Am venit să joc. De stat, stăteam și în Cehia. Eu sunt aici să ajut ca Știința să mai câștige trofee”, a declarat Vătăjelu.

În 3 minute poți să citeși și: Ionita: „Sunt rapidist, dar vreau să continui la Craiova!”

FOTO! Cele două echipe din Craiova s-au antrenat împreună!

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.