Verdict clar pentru Alexandru Mitriță, după România – Bosnia 0-1

Catalin Anghel
© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Alexandru Mitriță (30 de ani) a fost doar rezervă în meciul România – Bosnia 0-1 și a fost trimis în teren destul de târziu! Vedeta Universității Craiova așteaptă mai multe șanse!

Sorin Cârțu a fost cu ochii pe jucătorii Universității Craiova, în meciul România – Bosnia, încheiat cu scorul de 0-1. Cei doi olteni nu au reușit să facă diferența pe teren, pentru ca naționala să scoată măcar un egal în primul meci din preliminarii. Mircea Lucescu l-a folosit titular pe căpitanul alb-albaștrilor, în timp ce vedeta trupei din Bănie a început ca rezervă, fiind trimis în teren spre finalul partidei.

Președintele onorific al Universității Craiova crede că Alexandru Mitriță putea să facă diferența, dacă primea mai multe minute din partea lui Mircea Lucescu.

Alexandru Mitriță putea mai mult în România – Bosnia 0-1, dar nu a avut suficient timp

„Nicușor Bancu a încercat, a avut acțiuni bune, niște centrări nefructificate pentru Drăguș care putea egala situația în prima repriză. Mi s-a părut foarte egoist (n.r. Denis Drăguș) și parcă a încercat să rezolve individual totul ca să-și acopere nereușitele.

Mi-a plăcut intrarea lui Alexandru Mitriță. A creat o dinamică bună. Păcat că a intrat prea târziu, cred că dacă intra mai devreme avea mai multe situații de gol. Probabil este și un principiu al rotației, mai mult ca sigur va juca (n.r. în partida cu San Marino).”, a spus Sorin Cârțu, pentru iAMsport.ro, după meciul România – Bosnia 0-1.

Alexandru Mitriță, titular cu San Marino!

Alexandru Mitriță are mai multe șanse să fie titular cu San Marino. Florin Tănase s-a accidentat, Valentin Mihăilă și Florinel Coman nu sunt în lot. Mircea Lucescu poate să se bazeze pe vedeta de la Craiova, dacă nu va decide să joace acolo cu Denis Drăguș sau Ianis Hagi.

Share This Article
Follow:
Cătălin Anghel este redactor la site-ul de știri 3minute.net și supraveghează atent cele mai noi informații din Craiova și din întreaga țară, când vine vorba de sport. Este absolvent al facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova - specializarea Jurnalism și licențiat în presa sportivă. Scrie pentru 3minute.net încă din anul 2017.