Victoria alb-albaștrilor, umbrită de prestația lui Istvan Kovacs!
Istvan Kovacs a fost extrem de criticat după meciul dintre Sepsi și Universitatea Craiova. Oltenii s-au impus, la Sf. Gheorghe, cu 3-1. Attila Hadnagy (43 de ani), directorul sportiv al lui Sepsi, a avut un discurs dur la adresa lui Istvan Kovacs.
Istvan Kovacs, criticat după Sepsi – Universitatea Craiova
Attila Hadnagy a fost un car de nervi la finalul meciului dintre Sepsi și Universitatea Craiova. Fostul atacant crede că Istvan Kovacs a dezavantajat-o pe Sepsi în repetate rânduri și l-a catalogat pe arbitru drept ”penibil”.
”Sincer, și noi am fost slabi în repriza a doua, dar pot să zic că arbitrajul a fost penibil. Nu slab, penibil!
Cartonaș roșu la Silva în prima repriză, apoi înainte de primul lor gol a fost fault pentru noi. În repriza a doua, la faza cu Markovic, nici nu s-a uitat, a dat penalty direct, n-a văzut că Markovic a simulat. Trebuia să dea ‘galben’, nu s-a dat.
Domnul Kovacs a fost depășit total după acest meci! Nu știu cine-l vede pe domnul Kovacs în Europa, dar toți conducătorii, în toate meciurile în care arbitrează el, vorbesc rău despre el. Înseamnă că noi suntem proști? Cine-l vede un arbitru bun? Sincer, nu știu. Mie mi se pare un arbitru slab, care nu merită să arbitreze în Liga 1„, a spus oficialul lui Sepsi.
Prea arogant
Kovacs a fost criticat dur și a fost numit arogant.
,,Este prea arogant, credeți-mă! Nu știu de ce, nu știu ce-i cu aroganța asta a lui, toată lumea spune că este arogant, numai domnul Vassaras și ceilalți nu văd.
Omul crede că este cel mai bun arbitru, dar s-a văzut și la meciul de astăzi… Multe, multe greșeli, a enervat pe toată lumea. Și a fost un meci frumos, dar în care a enervat pe toată lumea.
Acolo, în prima repriză, dacă-i dă al doilea cartonaș galben lui Silva, vorbim despre alt meci. Dar domnul Kovacs s-a speriat și a fluierat prima repriză.
Noi ce câștigăm dacă va fi reținut de la delegări? Am pierdut trei puncte foarte mari în lupta pentru play-off. Mi se pare penibil. Credeți-mă, a fost un arbitraj penibil!”, a declarat Attila Hadnagy, citat de gsp.ro.
