Ivaylo Petev e dispus să își dea demisia, iar Victor Pițurcă a explicat unde a greșit bulgarul de când este la Craiova!
Victor Pițurcă este de părere că FCSB a meritat să câștige. Fostul selecționer consideră că FCSB a fost echipa mai valoroasă, chiar dacă scorul a fost unul prea dur pentru olteni. Acesta a vorbit și despre antrenorul Universității Craiova. Piți spune că Ivaylo Petev nu a analizat prea bine lotul pe care îl are în Bănie. Mai mult decât atât, bulgarul ar fi ales o strategie greșită pentru duelul cu echipa lui Becali. Chiar și limba pe care o vorbește ar fi o problemă în relația antrenorului cu fotbaliștii de la Craiova.
Victor Pițurcă dă vina pe Ivaylo Petev, după 0-3 cu FCSB
„Consider că, pentru campionatul nostru, per total a fost o partidă bună. Aș spune că mai ales prima repriză, una în care Craiova a făcut un pressing foarte avansat, pe tot terenul. Cu toate acestea, s-a observat însă precipitare multă în jocul ambelor echipe. Au fost multe greșeli, erori la pasare. Probabil rezultatul e dur pentru Craiova. Destul de mare diferența, până la urmă, cred eu, față de ceea ce s-a întâmplat în teren.
E clar că a câștigat echipa mai valoroasă și cea care a știut să gestioneze mult mai bine anumite momente decisive ale jocului. E greu pentru Petev, pentru antrenorul Craiovei. Acesta e adevărul. Nici nu vorbește limba, e complicat să comunice, să se facă înțeles perfect de către jucători. În plus, cred că nici nu a evaluat bine fotbaliștii pe care îi are, sunt și multe noutăți acum în lot… Iar dacă ai ajuns la 0-3, e clar că nici strategia din acest meci nu a fost adecvată”, a declarat Victor Pițurcă, potrivit Prosport.
Pițurcă știe cum se mișcă lucrurile la Craiova
Victor Pițurcă îl înțelege pe Ivaylo Petev, pentru că și el a lucrat cu Mihai Rotaru, la Universitatea Craiova. Fostul selecționer s-a lovit de puterea vestiarului. El voia să fie campion cu trupa din Bănie și să îi ducă pe alb-albaștri în Liga Campionilor. Nu s-a întâmplat așa. Tehnicianul a rezistat puțin în Bănie și a ajuns să își dea demisia, așa cum este dispus să facă și Petev, acum.
