Victor Pițurcă știe cum putem învinge Olanda: „Lucrurile stau puțin altfel”

Claudia Grosu
Victor Pițurcă nu exclude o performanță europeană a Universității Craiova, dar evită să ofere un pronostic categoric.

Victor Pițurcă a explicat și diferența enormă între ultimele prestații ale naționalei în partidele amicale dinainte de EURO

Victor Pițurcă (68 de ani), selecționerul care a condus România la Euro 2008, afirmă clar: „Nu mi s-a părut deloc că ar fi existat o înțelegere între noi și slovaci în acest meci direct de calificare. Partida a avut momente aprige, Slovacia a controlat mai mult mingea, iar noi, cu stilul nostru, am încercat să speculăm orice moment favorabil.”

Victor Pițurcă știe cum putem învinge Olanda

„Am primit gol destul de ușor, dar bine că am avut reacție repede și am egalat. Meciul a fost periculos până spre final, ambele echipe au avut ocazii. Speculații vor fi mereu, orice ai face.

Uite, eu recunosc: dacă eram acolo, la națională, și mă întreba cineva dacă sunt de acord să se termine egal, aș fi spus «da» fără probleme. Dar important e că ne-am calificat și nu oricum, ci chiar câștigând grupa!”, a spus Victor Pițurcă în dialogul cu GSP.

Se negociază transferul lui George Puşcaş, în Liga Campionilor, direct de la EURO

Victor Pițurcă a explicat și diferența enormă între ultimele prestații ale naționalei în partidele amicale dinainte de Euro, cu Bulgaria (0-0) și Liechtenstein (0-0), și cele de la turneul final continental: „Schimbarea e evidentă. Știți că pentru mine, la națională, nu există meciuri amicale.

Dar înainte de un turneu final lucrurile stau puțin altfel. Acum s-au concentrat, s-au mobilizat. Poate că și negativismul ăsta din jurul naționalei, înainte de Euro, a contat. I-a ambiționat, le-a dat forță, au dat tot ce au mai bun, fizic și mintal. Plus această emulație a publicului, a spectatorilor prezenți la fiecare meci, a contat foarte mult.

Și așa au venit rezultatele. Și cu Slovacia aș remarca echipa, nu vreun jucător în mod special. Au muncit, au luptat, nu au renunțat. Sunt atuurile acestei echipe și văd că reușesc să le păstreze”.

„De asta nu a ieșit în evidență și n-a ajuns la finalizare, dar a fost extrem de util”

Cu ochi de antrenor, Victor Pițurcă apreciază că „Stanciu, chiar dacă nu a avut realizări, a ajutat mult echipa. A fost omul invizibil, dar a alergat enorm, a acoperit urcările în atac ale celorlalți mijlocași. Plus că și adversarul și-a luat măsuri să-l blocheze, știind că e foarte periculos de la 30-35 de metri de poartă.

De asta nu a ieșit în evidență și n-a ajuns la finalizare, dar a fost extrem de util. Ceea ce e foarte important, e o altă față a României! Jucătorii, chiar dacă nu strălucesc, se pun în slujba echipei. Și asta face diferența. Uite, Ucraina avea jucători mai buni, dar nu și echipă. Și acum e acasă”.

La fel ca toată lumea, și fostul selecționer ar fi preferat Slovenia în „optimi”. Își amintește de Olanda, „coșmarul meu, când eram selecționer. Mereu dădeam de ei. Dar ce echipă aveau, cu Robben, Van Persie, Van Nistelrooy, Seedorf, Van der Vaart. Am reușit totuși să-i batem, atunci, în 2007.

Și acum vom avea un meci foarte greu, fiindcă olandezii, chiar dacă nu mai au valorile individuale de altădată, au jucători foarte buni și puternici. Au și ei minusuri care pot fi speculate. Eu văd cam 60-40 la sută șansele în favoarea lor. Însă 40 la sută înseamnă mult! Pe vremea mea, când jucam cu ei, nu aveam mai mult de 25 la sută șanse. Deși aveam și noi echipă bună pe atunci!”.

„E normală uzura, fiindcă România a luptat în fiecare meci, așa că a pierdut din prospețime”

Tehnicianul a adăugat că „marți va trebui să fim impecabili fizic și psihic la ora jocului cu olandezii. Nu avem nimic de pierdut, cum se spune, dar pentru această generație ar însemna ceva formidabil să ajungă în primele 8 din Europa. Și se poate! Dar euforia de după calificare trebuie să treacă de a doua zi și să rămână doar mândria. Dacă vrei să devii mare, trebuie să uiți repede ce a fost și să te concentrezi pe ce urmează”.

Victor Pițurcă apreciază că principala calitate a actualei naționale este că „luptă până la final, nu cedează. Nici noi nu avem mari individualități, deși un jucător ca Man, de exemplu, care are mare calitate, poate face diferența. Dar forța noastră rămâne grupul, echipa. Sper să se recupereze fizic, întrucât consumul de energie a fost extrem de mare.

E normală uzura, fiindcă România a luptat în fiecare meci, așa că a pierdut din prospețime. Însă acum sunt metode de recuperare, astfel încât la ora meciului cu Olanda să fie cea mai bună versiune a lor. Cinci zile cred că sunt de ajuns. Iar psihic, trebuie să depășească orice barieră!”.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.