fbpx
14 C
Craiova
miercuri, octombrie 27, 2021

VIDEO! Cîțu nu a putut să-și țină discursul de huiduieli: „Nu am nevoie de susţinere, e ok”

Scandal la Congresul PNL. Susținătorii lui Ludovic Orban l-au întrerupt tot timpul pe premierul României

Premierul României, Florin Cîțu, nu a avut parte de cea mai bună primire la Iași, unde a fost întâmpinat de un grup de protestatari. Acesta nu a fost lăsat să își susțină moțiunea „România Liberală” la Congresul la care candidează pentru președinția partidului. Susținătorii lui Ludovic Orban l-au huiduit și l-au întrerupt tot timpul. Întâlnirea cu membrii PNL Iaşi este organizată în sala Vivaldi din ansamblul Palas. La întrunire au ajuns Costel Alexe, Nelu Tătaru, Alexandru Muraru, preşedintele liberalilor ieșeni, dar şi Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava, potrivit g4media.ro.

Cîţu a fost huiduit când a urcat pe scenă pentru a susţine moţiunea cu care candidează la şefia PNL. „Demisia”, au strigat mai mulţi liberali. Ludovic Orban a intervenit şi le-a cerut susţinătorilor săi să facă linişte. „Nu am nevoie de susţinere, e ok”, a replicat premierul, notează Adevărul. „Cei care strigaţi «demisia» ştiţi că înseamnă să vă daţi jos propriul guvern, nu? Numai Dragnea făcea asta“, le-a spus Cîţu celor care îi cereau demisia. „Domnul Cîţu, îşi prezintă moţiunea, am rugămintea către toţi susţinătorii mei să stea linistiţi, să îl lase să îşi prezinte moţiunea“, a fost apelul lui Ludovic Orban către liberalii care îl susţin.

„Domnule preşedinte, nu am nevoie de susţinere, pot susţine moţiunea în uralele tuturor românilor, e ok. Ştiu ca nu am fost perfect în aceasta campanie, dar am învăţat din orice greşeală“, a replicat Cîţu. În timpul discursului, din sală s-au auzit de mai multe ori susţinătorii lui Ludovic Orban. De asemenea, liberalii au strigat „fără PSD“, în timp ce premierul susţinea că nu va colabora cu social-democraţii. „Mai fac apel încă o dată, lăsaţi candidatul să vorbească“, a revenit Orban. „Domnule preşedinte, dacă nu vă ascultă nici pe dvs..“, a precizat Cîţu.

Primele declarații ale lui Moroșanu despre divorț: „Nu aveam să îți ofer nimic”

Viorica de la Clejani a învins COVID-ul: „Într-o secundă vă duceți”

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

27,278FaniÎmi place
0AbonațiAbonați-vă
spot_img

Latest Articles