Tricolorii, în frunte cu Ianis Hagi, au sărbătorit calificarea, pe manele! Pe vremuri se mergea la Melody!
Naționala României s-a calificat la EURO. Ianis Hagi și tricolorii meritau să sărbătorească această performanță și au ales să petreacă, toți, pe manelele lui Adi de la Vâlcea. Românii s-au distrat frumos, cu bun simț și fără incidente. Generația lor poate atinge performanțe și mai mari. Poate la acest turneu final sau, de ce nu, la Mondialul din 2026.
VIDEO. Ianis Hagi, dedicații pe manele
Ianis Hagi apare într-un clip postat chiar de Adi de la Vâlcea, pe TikTok. Mijlocașul României a dat câteva dedicații pe manele, spre amuzamentul colegilor. El a încercat să facă și o glumă și a dat 200 de euro, pentru Germania și a avertizat: „Venim!”. Tricolorii au mare încredere, înainte de turneul final. Ei formează un grup puternic și au legat prietenii la lotul național.
„Nu ştiu ce v-a făcut Hagi, că jucaţi fotbal ca dracii / Să ştie toată lumea, rupem şi Germania”, au fost versurile lui Adi de la Vâlcea. Manelistul a postat pe rețelele de socializare imagini de la petrecere. Mulți și-au amintit de Generația de Aur, care petrecea la Melody. Muzica poate era alta, dar bucuria fotbaliștilor, cu siguranță, era cam aceeași.
Tricolorii, judecați după ce au petrecut pe manele:
Bogdan Stelea spune că nu înțelege cum au putut Ianis Hagi și tricolorii să sărbătorească pe ritm de manele. Fostul portat a explicat că el ar fi plătit doar să nu i se câte așa ceva la ureche: „Ce să comentez? Eu nu ascult așa ceva niciodată, treaba lor. Mă gândesc că nu pot să controleze ei ce cântă respectivul, dar poți să te aștepți la orice, din moment ce-ți place să petreci cu așa ceva. Eu le dădeam ca să nu mai vină, să mă lase în pace. Vorbesc serios. Începeau să-mi cânte la masă și le dădeam bani să plece. Și acum fac la fel. Le dădeam banii și cu o anumită atitudine. Nu mai veneau”, a spus Stelea.
Gabi Balint i-a apărat pe tricolori și a explicat că și generația lui arunca, pe scenă, cu bani, la Melody. El a fost mult mai înțelegător vis a vis de bucuria lui Ianis Hagi și a celorlalți jucători ai României, care au petrecut pe manele: „Și noi mai aruncam la Melody cu bani pe scenă. N-am făcut și noi petreceri acolo? Nu trebuie să ne dăm zmei, doar că pe vremea noastră nu erau manele”, a povestit Balint.
