VIDEO! Olguța Vasilescu a pus umărul la treabă, pentru Spitalul Regional din Craiova

Claudia Grosu

Planuri mari pentru Spitalul Regional din Craiova! Olguța Vasilescu: „Eu sunt superstițioasă”

S-a „spart solul” la Craiova, vineri, 26 aprilie. Începe o nouă etapă pentru craioveni. Lucrările pentru Spitalul Regional din Bănie merg într-o direcție bună, după cum afirmă toți cei care s-au ocupat de proiect.

Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, alături de președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, au pus umărul la treabă. Nu s-au echipat corespunzător, însă intenția a contat. Îmbrăcați elegant, au pus prima bordură la construcție și au aruncat prima lopată de pământ.

Olguța Vasilescu: „Eu sunt superstițioasă”

„Noi la Craiova nu prea suntem obișnuiți să avem ceremonii de debut la vreo instituție. În general, suntem în șantier atunci când se termină investițiie. De data aceasta, facem o excepție. Și nu numai de data aceasta. Am mai avut vreo 3 excepții. Una dintre ele a fost stadionul de fotbal care a început cu o bordură. Toți cârcotașii spuneau că nu o să se termine în doi ani de zile. S-a terminat într-un an și șapte luni.

Orașul din România unde s-a inaugurat un nou aeroport internațional

A doua ceremonie am avut-o pe Drumul Express. I-am rugat pe colegii mei să spargă o bordură ca să spargem ghinionul de fiecare dată. Și eu sunt superstițioasă. De când am vorbit despre acest spital, s-au schimbat 8 prim-miniștri și câțiva interimari”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.

Președintele Agenției pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, care a fost și el prezent la eveniment, a remarcat rapiditatea și eficiența cu care lucrurile au evoluat. Acesta a menționat apariția unui „triunghi” format din diverse entități, care a contribuit la derularea proiectului conform planului stabilit.

„Cei din urmă vor fi cei dintâi”

„Mulțumesc Bunuțului pentru vremea de azi, cu toate că, un prieten îmi spunea că pentru agricultura județului e mai bună ziua de ieri. Mulțumesc echipei ANDIS care a înțeles că a îmbrățișat sintagma „cei din urmă vor fi cei dintâi”. Cam așa s-a întâmplat. Craiova a fost primul dintre cele 3 spitale regionale cu primele două contracte semnate.

Am creat un fel de triunghi în care avem un proiectant foarte bun care are un proiect tehnic foarte detaliat. Acum avem și un constructor care începe lucrările, avem și un supraveghetor pe întreaga perioadă a acestui spital. Practic e indestructibil acest triunghi care n-are cum să nu facă decât ca lucrurile să meargă înainte”, a declarat președintele Agenției pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate, Adrian Popa.

Spitalul Regional din Craiova va avea peste 800 de paturi

Spitalul Regional din Craiova, situat în zona Centurii de Nord a orașului, va fi o instituție impresionantă, cu facilități extinse pentru îngrijirea medicală. Structura va include 807 paturi pentru pacienții spitalizați, 19 săli de operație în Blocul Operator Central, 17 cabinete pentru imagistică medicală, 6 cabinete pentru intervenții endoscopice, 3 camere de cardiologie intervențională, 12 camere pentru cardiologie non-invazivă, 5 posturi de hemodializă și numeroase clinici ambulatorii, conform Jurnalul Olteniei.

Clădirea principală va fi dispusă pe 8 nivele, oferind spațiu adecvat pentru toate facilitățile medicale și administrative. Proiectul va include un total de 1567 de locuri de parcare, din care 1011 vor fi în aer liber, iar 556 subterane, pentru a satisface nevoile de parcare ale personalului și pacienților. Se estimează că acest proiect monumental va fi finalizat până la finele anului 2026.

Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.