Originar din Vâlcea, face frizerie de la 15 ani. Cătălin Șerbănoiu și-a încercat norocul la mai multe saloane, până a ajuns să și-l deschidă pe-al lui!
Bărbatul de 31 de ani a absolvit „Academia Sassoon”, renumită mondial. Din pompier, a ajuns hair-stylist în Anglia. Românul şi-a deschis un salon în Londra – Terry – Style, care l-a ajutat să-şi îndeplinească visul. Iar povestea care l-a adus până aici este incredibilă.
A ajuns pompier din întâmplare. Mai bine spus, din cauza părinților care și-au dorit acest lucru pentru el. A profesat această meserie timp de 4 ani în Râmnicu Vâlcea, dar în paralel mergea și la un salon din oraș. Și-a dat seama că nu ăsta-i viitorul lui, iar cu prima ocazie, a plecat în Anglia. „Devenisem frizerul neoficial al pompierilor. Tundeam mai mult la pompieri, decât în particular, la salon. Acolo a fost locul în care m-am maturizat, unde m-am specializat. Aveam de-a face cu oameni de o anumită factură, oameni citiţi, şi să fiu printre ei mi-a corectat inclusiv stilul de viaţă. A fost un început bun pentru mine, din toate punctele de vedere, inclusiv ca experienţă de viaţă”, a declarat pentru Adevărul, Cătălin Şerbănoiu.
Și-a dat demisia și a plecat la muncă în Marea Britanie. Fără să știe unde se duce, s-a angajat la mai multe saloane, însă, în cele din urmă și-a deschis propriul salon. Și-a construit propriul brand și propria echipă, care a terminat aceeași școală renumită. Românul are multe planuri de viitor. Vrea să deschidă o școală de hairdressing şi haircut în Anglia „Vreau să o fondez aici, poate pe viitor voi deschide o filială şi în România. Deocamdată, sunt foarte mulţumit de sistemul actual. Mi-e frică să vin în România, din mai multe motive”, potrivit Adevărul.
De altfel, despre întoarcerea lui în țară, spune că „M-aş întoarce în România doar dacă sistemul ar fi mai relaxat. Am înţeles că nu-mi dă nimic, dar măcar să mă lase în pace să-mi dezvolt bussinesul! Deocamdată, mi-e bine aici!”.
Sursa foto+video – Adevărul