7.8 C
Craiova
marți, aprilie 29, 2025

VIDEO: Singura baltă din Oltenia unde se pescuiește gratis, repopulată de pescari!

450 de kilograme de crap şi fitofag – de la o ferma piscicolă au ajuns în balta ce supraviețuiește cu ajutorul pescarilor

Lacul Ostroveni este beneficiarul bunătății unui grup de tineri. Acesta va fi populat cu ajutorul pescarilor din Vâlcea cu 400 kg de pește din speciile crab și fitofag. Mihai Dragomir, cel care a avut iniţiativa proiectului, împreună cu doi prieteni și cu ajutorul donaţiilor primite de la pescari, magazine de pescuit, dar şi a celor de la Roata Populărilor, a reuşit să ducă ideea la bun sfârşit care a avut nevoie de aproximativ cinci luni pentru a realiza acest proiect.
,,Proiectul n-a fost susținut doar cu ajutorul nostru, ci a fost susținut de foarte multă lume. Sunt mulți pescari care au donat și foarte multe magazine cărora le mulțumim pentru implicare și sper ca data viitoare să mai facem acest tip de bucurii”.

Oltenii numesc Lacul Ostroveni ,,o comoară a județului” care se află în inima orașului și apreciază ca fiind singura baltă din țară în care pescuitul de recreație este complet gratuit și vor ca astfel de evenimente să fie un model pentru următori pescari.

„Le mulţumim inclusiv doamnelor, pentru că avem printre noi şi pescăriţe, dar şi copiilor, viitorii mari pescari, care sperăm să preia proiectul pe viitor, să-l ducă mai departe”, au declarat organizatorii într-un clip pe care l-au postat ulterior pe You Tube şi care surprinde întreaga acţiune, inclusiv deplasarea la Ciocăneşti, facturi, liste cu donatorii, imagini cu popularea lacului şi cu organizatorii acţiunii de la Vâlcea.

„Au jucat în spiritul sărbătorii, adică de groază”

Notele alb-albaștrilor după Hermannstadt – Craiova!

Cârțu îl face praf pe Mamut: „Nu ai voie să ai execuția aia!”

Cele mai norocoase zodii în dragoste în luna noiembrie!

spot_img

ULTIMELE STIRI