FOTO! Pariorii bosniaci zic că Universitatea dă lovitura la Viitorul! Cotă 36!

În meciurile Viitorul – Craiova trebuie să te rogi să nu marchezi primul ca să iei cele trei puncte.

Ca un făcut! În 4 din ultimele 5 meciuri directe Viitorul – Craiova, echipa care a deschis scorul a pierdut meciul.

La data de 4 aprilie 2019, în prima manșă a semifinalelor Cupei României, Bancu deschidea scorul pe Oblemenco, în minutul 5. După pauză, Viitorul marca de două ori și obținea victoria.

La nouă zile distanță, ultimul meci al lui Devis Mangia pe banca oltenilor, de această dată la Ovidiu, are un scenariu asemănător. Bărbuț deschide repede scorul, Ianis Hagi egalează în finalul reprizei (43), iar Rivaldinho, ca și în Cupă, marchează pentru victorie.

18.05.2019. Se copiază desfășurarea meciului din Cupă. Martic deschide scorul pe Oblemenco, În repriza a doua, Mihăilă își dă autogol, iar Drăguș marchează în prelungiri pentru toate punctele.

30.09.2019. Tot în Bănie. De această dată Țâru deschide scorul în startul meciului. Până în pauză, Craiova trece în avantaj: goluri Cicâldău și Koljic, 44 și 45. În partea secundă mai marchează Bălașa, iar oltenii se impus cu 3-2.

Toate întoarcerile acestea de rezultat le-au dat idei unor pariori din Bosnia, care au inclus pe biletele de pauză-final și meciul Viitorul – Craiova ½, cotă 36, convinși fiind că istoria se poate repeta.

De altfel, la conferința de presă premergătoare meciului de azi, lui Corneliu Papură I s-a adresat următoarea întrebare: „Ultimele partide au avut un istoric identic: Craiova gol, victorie Viitorul. Schimbați ceva?”. „Cred că sunteți puțin în eroare. Ultima partidă a avut scenariul complet diferit de ce spuneți dumneavoastră. Viitorul a marcat, Craiova a întors”, a fost răspunsul antrenorului Craiovei.

În 3 minute poți să citești și: Craiova are o singură variantă să joace în Cupă pe Oblemenco!

Jucați și câștigați pentru Captain America!

Peluza Nord Craiova, gata să cânte pentru tricolorii mici alături de orice galerie din România!

„Mihăilă, investiţie de viitor pentru cluburi ca Juventus şi Bayern”

Vești rele pentru Trică: FCU Craiova și-a pierdut căpitanul!

Steven Gerrard, înapoi pe Anfield!

Share!

Summary
FOTO! Pariorii bosniaci zic că Universitatea dă lovitura la Viitorul! Cotă 36!
Article Name
FOTO! Pariorii bosniaci zic că Universitatea dă lovitura la Viitorul! Cotă 36!
Description
În meciurile Viitorul - Craiova trebuie să te rogi să nu marchezi primul ca să iei cele trei puncte.
Author
Publisher Name
3minute.net
Publisher Logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *