O serie de fotbaliști cu experiență în echipe importante, de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, devin liberi de contract
Clubul ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu a anunțat marți seara pe contul său de Instagram că intră în faliment și se retrage din Liga 2, într-un moment în care campionatul este în plină desfășurare. Această decizie marchează încetarea activității echipei care activa în liga a doua de fotbal, conform sport.ro.
Costel Gâlcă se confruntă cu o absență importantă, înainte de Universitatea Craiova – FC Botoșani
„Tribunalul Gorj a aprobat astăzi (marţi, n. red.) cererea de intrare în faliment iniţiată de clubul nostru. Astfel, după 7 sezoane consecutive la nivelul ligii secunde, Viitorul Pandurii Târgu Jiu îşi opreşte activitatea aici. Un proiect început cu foarte multă ambiţie şi entuziasm, unul cu realizări notabile, dar care se încheie aici”.
O serie de fotbaliști cu experiență în echipe importante, de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu, devin liberi de contract
Astfel, o serie de fotbaliști cu experiență în echipe importante devin liberi de contract, cei mai mulți dintre ei ajungând la Viitorul Pandurii chiar în acest sezon, printre care se numără:
- Ramon Gașpar (mijlocaș ofensiv, 21 de ani, internațional de tineret, ex-Gaz Metan Mediaș, FC Argeș – foto, în dreapta),
- Dragoș Lupescu (portar, 25 de ani, ex-FCSB),
- Bogdan Burcea (mijlocaș dreapta, 21 de ani, ex-Rot-Weiss Essen),
- Daniel Bîrzu (fundaș central, 22 de ani, internațional de tineret, ex-Viitorul/Farul Constanța),
- Mădălin Sturzu (fundaș dreapta, 21 de ani, fost internațional de juniori, ex-Ripensia Timișoara),
- Mohamed Camara (fundaș central, 24 de ani, fost internațional de tineret congolez, ex-FC Metz),
- James Amasihohu (atacant belgian, 24 de ani, ex-Anderlecht, Gent),
- Danilo Dasic (mijlocaș defensiv, 23 de ani, internațional de tineret muntenegrean),
- Nikola Gavric (fundaș central sârbo-croat, 29 de ani, ex-Vojvodina Novi Sad) sau golgheterul ligilor inferioare din ultimele sezoane,
- Aboubakar Gakou (atacant malian, 30 de ani).
Echipa, care reușise să obțină un singur punct în primele nouă etape ale sezonului, nu a fost programată în etapa a noua, pierzând la „masa verde” în fața celor de la CSC 1599 Șelimbăr. Rezultatele echipei gorjene vor fi anulate, iar sezonul în Liga 2 va continua cu 21 de echipe.
