Urmează 4 transferuri de top: antrenorul primește întăriri într-un moment delicat!
Astra a făcut egal cu Craiova și nu reușește să părăsească zona periculoasă a clasamentului. Giurgiuvenii ocupă locul 12 în Liga 1, cu doar două puncte în plus față de ultimele 3 formații clasate. Astfel, în orice moment, elevii lui Eugen Neagoe pot ajunge pe ultimul loc.
Cu toate astea, antrenorul Astrei este optimist. Neagoe a făcut un anunț extrem de important la începutul acestei săptămâni și spune că trupa din Giurgiu s-a înțeles deja cu 4 fotbaliști de națională. Tehnicianul speră să nu piardă jucători în această iarnă, iar problemele salariale de la echipă să fie rezolvate.
„Îmi doresc să nu mai plece nimeni. Vin 4 jucători valoroși, de echipe naționale, toși străini. E o realitate ce au spus băieții, sunt restanțe, și la salarii și la prime. Dar am primit promisiuni că în această săptămână se vor rezolva, eu personal am vorbit cu domnul Niculae. Mi-a promis că vine alături de noi să achite salariile și primele. Băieții au muncit pentru asta, de când am venit la Astra pot să mă plâng doar de finalul FCSB” a precizat Eugen Neagoe.
foto: lpf.ro
Notele alb-albaștrilor după Astra – U Craiova!
Bancu: ”E decizia domnului Rotaru!”
El este unul dintre cei 3 jucători pentru care negociază Rotaru!
Catalin Anghel
Latest posts by Catalin Anghel (see all)
- Chindia-Craiova: primul 11 al lui Ouzounidis! - februarie 26, 2021
- De ce nu îl vrea Ouzounidis pe Elvir Koljic în teren! - februarie 25, 2021
- Probleme pentru Ouzounidis: 4 jucători indisponibili la meciul cu Târgoviște! - februarie 25, 2021