Se strică vremea, în Craiova, iar ninsoarea este așteptată să vină
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări de vreme severă pentru începutul săptămânii, inclusiv pentru Oltenia. Regiunea se află sub influența unui front atmosferic care va aduce precipitații semnificative, iar în zonele montane din Carpații Meridionali sunt așteptate ninsori consistente.
Vine ninsoarea, în Craiova
În intervalul 11-13 noiembrie, Oltenia va fi afectată de precipitații temporare, care vor deveni semnificative pe alocuri. În special luni, ploile vor domina pe întreg teritoriul regiunii, iar marți se vor extinde în centrul și estul țării. Cantitățile de apă vor ajunge local la 10-15 l/mp, iar izolat, în anumite zone ale Olteniei, se pot acumula peste 25 l/mp. Meteorologii avertizează că, în unele zone, ploile vor fi însoțite de lapoviță și ninsoare. Fenomenele fiind mai frecvente în apropierea Munților Meridionali.
Oltenia este sub cod galben de vreme rea
„Temporar vor fi precipitații, pe parcursul zilei de luni în sud-vest și sud, iar marți se vor extinde și în centru și est. Vor predomina ploile, dar pe arii în general restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În Carpații Orientali și Meridionali, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă. Se vor acumula cantități de 10…15 l/mp, iar în Oltenia și Muntenia izolat de peste 25 l/mp.
Vântul va avea intensificări pe litoral, iar pe parcursul zilei de luni, pe arii restrânse și în jumătatea de est a Munteniei și în partea continentală a Dobrogei”, potrivit ANM. Un cod galben de ninsori însemnate cantitativ a fost emis pentru intervaul 11 noieembrie, ora 10.0-12 noiembrie, ora 20.00, pentru Carpații Meridionali, unde temporar va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…20 cm”, potrivit meteorologilor.
