Viteză record pe bulevardul Nicolae Romanescu, din Craiova!

Claudia Grosu

Tinerilor din Bănie nu le este frică de moarte! Ce sancțiuni au aplicat polițiștii

Doi tineri din Dolj au rămas fără permis de conducere, după ce au sfidat moartea. Aceștia au fost prinși circulând cu mașinile cu viteze de 179km/h şi 147/h, pe un sector de drum unde limita legală este de 50 km/h. Ambii şoferi au fost sancționați şi contravențional. 

Cu 179km/h pe Bulevardul Nicolae Romanescu!

Primul şofer, un tânăr de 21 de ani din comuna Podari, a fost înregistrat de aparatul radar, sâmbătă după amiază, în timp ce conducea un autoturism, pe bulevardul Nicolae Romanescu, din municipiul Craiova, cu viteza de 179 km/h.

Cu 147 km/h pe Calea Severinului!

Cel de-al doilea conducător auto, un alt tânăr, în vârstă de 27 de ani tot din Craiova, a fost înregistrat de aparatul radar, o oră mai târziu, pe strada Calea Severinului, cu viteza de 147 km/h. Şi pe această porţiune de drum, limita de viteză este de 50 de km/h.

Ambii conducători auto au fost sancționați contravențional, fiind dispusă și măsura complementară de suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile.

TAGGED:
Share This Article
Claudia Grosu face parte din echipa 3minute.net din 2020. Pentru ea, 3minute.net a fost și este oportunitatea de a scrie liber, exact cum simte și cum crede, cu respect pentru cititor și cu accent pe libertatea presei. Într-o lume tot mai constrânsă de tot felul de interese și limite, site-ul de știri 3minute.net îi oferă libertate, corectitudine și pasiune. Claudia Grosu scrie pentru oameni, nu pentru zgomot.